Seneca & Borges. Din moment ce pot muri în orice clipă, de ce să-mi fac griji?

Dacă o să căutați (într-un dicționar) data nașterii lui Jorge Luis Borges, veți înțelege de îndată de ce transcriu acest fragment dintr-o convorbire cu admiratorii, într-un amfiteatru al Universității Indiana (martie 1980):

„Am citit o carte scrisă de un preot englez în care se spune că este multă tristețe în rai. Cred asta. Și sper că e adevărat. Căci, la urma urmei, bucuria este imposibil de suportat. Putem fi fericiți timp de o clipă sau două, însă o eternitate de fericire este de neînchipuit. Eu personal nu cred în viața de apoi. Sper că voi înceta să exist. Cînd am regrete, cînd sînt îngrijorat - și sînt îngrijorat tot timpul - îmi spun: de ce să-ți faci griji cînd salvarea poate veni în orice clipă prin anihilare, prin moarte? Din moment ce sînt pe punctul de a muri, din moment ce pot muri în orice clipă, de ce să-mi fac griji?

Ceea ce doresc nu este pur și simplu întunericul, căci, în definitiv, și întunericul este ceva; nu, ceea ce doresc [din tot sufletul] este să fiu uitat - ceea ce se va și întîmpla. Totul va fi uitat la momentul potrivit” (Borges despre Borges: Convorbiri cu Borges la 80 de ani, traducere din limba engleză de Mihaela Simion Constantinescu, Cluj: Editura Dacia, 1990, p.14).

Sper că Borges a murit împăcat, că nu a mințit cînd a spus că așteaptă senin moartea și concluzia ei inevitabilă: uitarea.

Dar știu că nu toată lumea privește cu liniște faptul morții, mulți se tem de el / ea. Unii pretind că Voltaire s-a zvîrcolit, i-a insultat pe medicii aduși la căpătîi, a țipat, s-a văicărit, ca și cum zgomotul și gesturile ar putea opri moartea. La fel de jalnic s-a purtat și Bellu Zilber, nu mai știu unde am citit asta, dar mi-a rămas în minte ca un exemplu negativ. În schimb, cînd și-a simțit sfîrșitul, Dostoievski i-a cerut soției să-i citească parabola Fiului risipitor...

Moartea e ceva simplu, oamenii o transformă într-un spectacol caraghios și stupid. Are perfectă dreptate filosoful stoic, care a spus cîndva: 

„Dacă un om trage să moară, lasă-l dracului în pace și vezi-ți de treabă; iar dacă a murit, nu te mai holba la el, aruncă-l într-o groapă, pune țărînă deasupră-i, și nu te mai gîndi la asta”...

P. S. În imagine: Frescă (Pompeii, Moregine, Triclinium, c. 64). Source: Wikimedia Commons.