Toate publicațiile îi întreabă pe erudiți ce cărți ar lua cu ei pe o insulă pustie, dar nimeni nu le prezintă locul în care vor fi transportați (cu cele 5, 10, 20 de cărți) și nici nu se angajează că le vor asigura mijloace de trai cît de cît decente.După ce aleg cele 5 cărți preferate și sînt urcați pe vapor, încotro îi va duce cîrmaciul (id est soarta)? Pe ce țărm îi va părăsi? În insulele Fericiților, în insulele vizitate de sfîntul abate Brendan, pe insula cu elice, în ostrovul călugărului Gaunilon (ostrov decît care nici un alt ostrov nu poate fi mai mare), în insula pietroasă și atroce din Zece negri mititei? Unde?
Cînd s-au gîndit la o insulă pustie, inițiatorii jocului opțiunilor (l-am pomenit ieri pe André Gide) au avut în vedere cu siguranță cîteva scrieri ilustre. Să ne amintim de insula nedreptățitului Prospero din Furtuna (1611) lui William Shakespeare, de Viața, straniile & uimitoarele aventuri ale lui Robinson Crusoe, marinar din York (1719), să nu omitem nici Insula de corali (1857), imaginată de Robert Michael Ballantyne, nici Comoara din insulă / Insula comorii (1883) a lui Robert Louis Stevenson.
Să examinăm, deci, cîteva insule literare, ca să-i spunem ipoteticului nostru autoexilat la ce să se aștepte. Nu înainte de a menționa că numitul cititor va trebui, totuși, să mănînce ceva, un dovlecel, o rodie, un pește crud, un terci de orez, o salată de răbdări prăjite, o porție dublă de nimic. Oricît de cititor și de ascet ai fi, nu te poți hrăni cu aer...
● Voi începe cu nesăbuitul Robinson Crusoe. Vasul lui eșuează și se rupe în bucăți, este singurul supraviețuitor al uraganului. Habar n-are unde a fost aruncat de soartă (abia mai tîrziu va înconjura insula într-o pirogă) și primul lucru pe care-l face e să se cațere într-un copac și să dîrdîie de frică:
„Cînd s-a lăsat noaptea, m-am gîndit la trista soartă ce mă aştepta, ştiind că fiarele ies pe înnoptate să-şi caute prada. De aceea m-am căţărat într-un copac stufos, ce semăna cu un brad plin de ace şi care se găsea în apropiere. Am stat toată noaptea acolo, aşteptînd să se facă ziuă” (iii).● Nici insula imaginată de Robert Louis Stevenson pentru căutătorii comorilor nu e mai primitoare:
„Cînd am ieşit dimineaţa pe punte, insula mi s-a părut a arăta cu totul altfel decît cu o zi în urmă... Cea mai mare parte din insulă era acoperită de o pădure deasă. Doar ici-colo, prin văi, răsărea cîte un petec de nisip gălbui şi se înălţau spre cer pîlcuri verzi de copaci, ce semănau cu pinii noştri. Dar priveliştea rămînea totuşi extrem de mohorîtă.... Pe creştetul fiecărui dîmb se înălţau stînci ascuţite şi golaşe. Nu ştiu ce anume - poate legănatul acesta pe valuri, pădurile mohorîte, stîncile sălbatice şi goale sau mugetul fluxului bătînd în malurile abrupte - mă înfiora de groază... De la întîia privire am urît insula comorilor” (XIII).
● Cît despre insula din Zece negri mititei (1939) de Agatha Christie nici nu are rost să vorbim. Cine ar avea chef să citească printre cadavre? Doar un medic legist ieșit la pensie. Sau un justițiar nebun...
P. S. În imagine: Domenico Fetti (c. 1589 – 1623), Archimedes (1620). From Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu