Mîine voi eșua pe o insulă pustie. Ce cărți îmi recomandați?

Să presupunem că te vezi obligat de imparțiala justiție profană (sau / și divină) să trăiești tot restul vieții tale (mult, puțin, nu poți ști) pe o insulă pustie. Cît vezi cu ochii, numai pustietate și iar pustietate. Nici țipenie de om erudit în jur. Nici un critic literar. Nici un poet. Nici un Vineri. Tu însuți, legea morală în suflet și cerul înstelat deasupră-ți...

Să mai presupunem că este vorba, totuși, de o insulă dintr-un arhipelag prietenos, unde nu este nici prea cald, nici prea frig și unde, chestie foarte importantă (esențială chiar!), posmagii îs tot timpul muieți. Stai toată ziulica, din zori pînă la crepuscul, cu burta la soare, mai mănînci un posmag, mai arunci o privire în jur, mai răsfoiești un volum, mai tragi un căscat.

Ai fix 10 cărți și asta este singura ta avere mobilă.

Tu însuți ai ales autorii. E numai vina ta. În fond, nu faci mare lucru pe insula pustie, mănînci posmagi muieți în suc de roșcove, privești în jur, în sus și citești. Azi un paragraf din Seneca, mîine altul din eseurile lui Montaigne, poimîine o terțină din Divina commedia, răspoimîine un fragment din Ulysses...

Iar după ce citești, scoți frumușel ideile principale, învățăturile de folos pentru viață și încerci să răspunzi la întrebări de tipul următor: oare de ce naiba n-am luat eu alte 10 cărți? De ce m-am oprit tocmai la astea? Și, bineînțeles, nu găsești pe loc un răspuns foarte isteț.

Să presupunem acum că n-ai plecat încă, mai dispui de o oră, de jumătate, de 15 minute, de 5, stai nedumirit în biblioteca ta, vasul care te va duce pe insula pustie adastă în port și ai o mică obsesie: ce fel de cărți să iei? Vechi sau noi? Cărți pe care le-ai citit deja (și știi cu maximă precizie că sînt capodopere) sau cărți despre care doar bănuiești asta, fiindcă abia le-ai cumpărat de la Cărturești - cu o reducere de 10 la sută, pentru că deții un „card de fidelitate” și ai fost simpatic librăresei.

Dacă iei cărți vechi (pe care le-ai citit și răscitit de-a lungul anilor), riști să te plictisești pînă la urmă. La ce bun să le mai străbați o dată și încă o dată? Dacă iei titluri recente, riști să duci în pustietate 10 cărți proaste, care te-ar plictisi din prima, cam după 5 pagini, nu mai mult. Nu te poți bizui pe intuiție, pe flerul tău legendar, pe noroc sau pe opiniile celorlalți. În afară de vechime (de corul generațiilor și de așa-zisul canon vest-estic), nimic nu garantează valoarea unei cărți (ce truism cumplit!).

Ai pățit asta ultima dată cu povestirea lui Andreï Makine, Crima Olgăi Arbelina. Recenziile, inclusiv cele franțuzești, unanime în a elogia cuprinsul cărții, te-au păcălit. Postfața romanului, la fel. Ai crezut că vei citi o capodoperă și ai descoperit o proză grandilocventă, de un lirism dubios și cu panseluțe (cogitațiuni) de felul:

„Un bărbat poate fi nemilos cu femeia al cărei trup i-a scăpat, mai ales dacă e din cauza propriei lui lașități” (pp.34-35). Ei, ați priceput cum stă treaba cu bărbatul și femeia?

Corabia cu pînze mă așteaptă. Vreau să-mi iau rămas bun pentru vecie, să-mi îmbrățișez amicii, rudele, admiratorii. Dar încă nu am ales cele 10 cărți. Am, deci, o problemă? Și nu știu s-o rezolv. Să iau cu mine Chestiunea Finkler de Howard Jacobson? Să n-o iau?

Pe ce să pariez, Doamne, Domnișoare și Domni: pe vechi sau pe nou? Și cînd te gîndești că de asta depinde fericirea mea viitoare... (vineri, 26 septembrie 2014)

P. S. În imagine: Anonymus / Unkown Artist, Lesender Mann mit Muschelstillleben (sec. XVII). Source: Wikimedia Commons.