sâmbătă, 16 ianuarie 2021

16 cărți care ne-au făcut oameni. Lista lui Martin Puchner

Lumea scrisă este, firește, o carte despre cărți (din seria Book on Books) și, mai ales, despre scribi și copiști, bogat ilustrată (iconografia e unul din meritele acestei lucrări), redactată într-un limbaj accesibil.

Autorul propune și comentează pe înțelesul tuturor un canon personal: 16 „cărți fundamentale”, influente, 16 cărți care au schimbat viața și mintea celor care le-au parcurs cu privirea ori le-au ascultat recitate de trubaduri sau neveste? De ce 16 titluri și nu 33? Cuprind cele 16 cărți întreaga știință / înțelepciune a omenirii? Mă îndoiesc. Au modificat vieți, evenimente? Mă îndoiesc încă o dată. 

Unele titluri nu ridică întrebări, altele da. Omeros, de pildă. Este un soi de poem epic compus de Derek Walcott (premiul Nobel în 1992). Titlurile sînt însoțite de comentarii sumare, mai degrabă anecdotice. Autorul pretinde că a vizitat locurile în care au fost redactate aceste cărți. Citim și cîteva impresii de călătorie (despre ruinele Pergamului, de pildă). Menționez pentru curioși o parte a canonului:

  • Epopeea lui Ghilgameș,
  • Homer, Iliada,
  • Confucius, Analecte,
  • Biblia,
  • Dialogurile lui Platon (Socrate n-a scris nimic și e mult mai puțin important pentru istoria omenirii decît Seneca, să zicem),
  • O mie și una de nopți,
  • Murasaki Shikibu, Povestea lui Genji (o parte a romanului a apărut în traducere tot la Polirom),
  • Miguel de Cervantes Saavedra, Don Quijote,
  • Popol Vuh,
  • Epopeea lui Sundiata,
  • Harry Potter etc.
Așadar, o lucrare folositoare îndeosebi celor interesați de metamorfozele cărții. Aș fi dorit mai multe argumente, o discuție de idei. Aș fi vrut să mi se spună de ce sînt fundamentale cele 16 cărți fundamentale. Aș fi vrut să mi se spună dacă omul care trăia într-o societate orală era mai puțin om decît omul care citește cărți, texte, inscripții, gazete, lista plecărilor și sosorilor într-un aeroport etc. Mahabharata, Ramayana (titluri care lipsesc din canonul lui Puchner), Iliada, Odiseea s-au păstrat timp de secole în memoria recitatorilor / interpreților / rapsozilor. Divina commedia era recitată la răspîntii în așezările din Italia. Don Quijote se citea / asculta în șezătorile lungi de iarnă și lumea rîdea de caraghiosul cavaler.

Oamenii au început să citească în sensul propriu al termenului (și pe cont propriu) foarte tîrziu, incredibil de tîrziu (sec. XVII-XVIII). Scrisul i-a ajutat și împins să-și mute memoria din cap în bibliotecă, în rafturi, sertare, dosare. Și așa am devenit amnezici, nu mai sîntem în stare să spunem pe de rost un singur vers, uităm de la mînă pîn' la gură. Știm tot mai puțin și vom ajunge în curînd să nu mai știm absolut nimic (a se vedea Steven Sloman & Philip Fernbach, The Konwledge Illusion: Why We Never Think Alone, 2017).

Și, în fond, ce ne pasă nouă de Analectele lui Confucius, atîta vreme cît nu ne mai pasă de nimic?
  • Am folosit Martin Puchner, Lumea scrisă: povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația, traducere de Anacaona Mîndrila-Sonetto, Iași: Polirom, 2018, 328p.

Alte cărți despre cărți:

P. S. În imagine: Adriaen Isenbrandt (c. 1485 - 1551), The Magdalen in a Landscape: Book, detail (c. 1510-1525). Source: Wikimedia Commons.


vineri, 15 ianuarie 2021

Cîte cărți ar trebui să citim pentru a cîștiga dreptul de a intra pe Goodreads și de a le judeca? Lista eseistului Michael Dirda

Pe Goodreads cititorii sînt îndemnați să judece cărțile prin steluțe (*). Dar nimeni nu a observat echivocul. 5 steluțe înseamnă că ai dat peste o capodoperă? Că volumul ți-a plăcut nespus de mult? Sau că traducerea cărții în românește este OK? Între plăcerea unui cititor și valoarea cărții nu există întotdeauna proporția visată. Plăcerea nu este cel mai infailibil criteriu estetic. Cu excepția lui Borges, a lui T.S. Eliot, poate și a lui Dante, nimeni n-a citit Divina commedia de plăcere. Mai ales „Purgatoriul” și „Paradisul”. N-are rost să ne amăgim...

Cei mai mulți vizitatori ai site-ului deținut de Amazon pretind că steluțele estimează valoarea cărții. Deși toată lumea își expune, de fapt, plăcerea iscată de lectura ei. Despre calitatea traducerilor nu mai vorbesc. Dacă am fi obligați s-o judecăm, n-am avea nevoie de nici o steluță. E jale cu J mare. Se traduce repede și prost. Tot mai prost. 

Să vin și la Michael Dirda. Eseistul american a luat, în 1993, premiul Pulitzer pentru critică. A colaborat mulți ani la The Washington Post. În Book by Book: Notes on Reading and Life, 2007, afirmă: pentru cei care vor studia răbdător titlurile enumerate mai jos, toată literatura lumii va deveni „o carte deschisă”. Vei înțelege mai mult. Vei putea face corelații. Vei judeca altfel autorii și cărțile. Transcriu topul lui (p.8):

  • Biblia (Vechiul și Noul Testament)
  • Thomas Bulfinch, Mitologia (sau orice prezentare a miturilor grecești, romane și nordice)
  • Homer, Iliada și Odiseea
  • Plutarch, Viețile paralele
  • Dante, Infernul
  • O mie și una de nopți
  • Thomas Malory, Moartea regelui Arthur (povestiri despre regele Arthur și cavalerii săi rătăcitori timp de un an și o zi)
  • Shakespeare, principalele piese; nu trebuie să lipsească Hamlet, Henric IV: Partea întîi, Regele Lear, Visul unei nopți de vară, Furtuna
  • Cervantes, Don Quijote
  • Daniel Defoe, Robinson Crusoe
  • Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver
  • Frații Grimm și Hans Christian Andersen, Basme
  • O colecție de legende și eposuri populare (ceva de genul cărții lui Al. Mitru, Din marile legende ale lumii)
  • Jane Austen, Mîndrie și prejudecată
  • Lewis Carroll, Alice în Țara Minunilor
  • Arthur Conan Doyle, Aventurile lui Sherlock Holmes.

Lipsesc Gogol, Dostoievski, Tolstoi, dar asta nu contează. După ce am străbătut lista (ne va lua cam jumătate de an, poate mai mult), putem să ne facem oricîte liste avem chef. Oricît de lungi și meticuloase. Dar topul lui Dirda ne oferă o bună orientare în oceanul literaturii.

      Alte liste de consultat cu folos:

P. S. În imagine: Johannes Moreelse (c. 1602 –1634), Clio: Muse of History (before 1634). Source: Wikimedia Commons.