sâmbătă, 16 ianuarie 2021

16 cărți care ne-au făcut oameni. Lista lui Martin Puchner

Lumea scrisă este, firește, o carte despre cărți (din seria Book on Books) și, mai ales, despre scribi și copiști, bogat ilustrată (iconografia e unul din meritele acestei lucrări), redactată într-un limbaj accesibil.

Autorul propune și comentează pe înțelesul tuturor un canon personal: 16 „cărți fundamentale”, influente, 16 cărți care au schimbat viața și mintea celor care le-au parcurs cu privirea ori le-au ascultat recitate de trubaduri sau neveste? De ce 16 titluri și nu 33? Cuprind cele 16 cărți întreaga știință / înțelepciune a omenirii? Mă îndoiesc. Au modificat vieți, evenimente? Mă îndoiesc încă o dată. 

Unele titluri nu ridică întrebări, altele da. Omeros, de pildă. Este un soi de poem epic compus de Derek Walcott (premiul Nobel în 1992). Titlurile sînt însoțite de comentarii sumare, mai degrabă anecdotice. Autorul pretinde că a vizitat locurile în care au fost redactate aceste cărți. Citim și cîteva impresii de călătorie (despre ruinele Pergamului, de pildă). Menționez pentru curioși o parte a canonului:

  • Epopeea lui Ghilgameș,
  • Homer, Iliada,
  • Confucius, Analecte,
  • Biblia,
  • Dialogurile lui Platon (Socrate n-a scris nimic și e mult mai puțin important pentru istoria omenirii decît Seneca, să zicem),
  • O mie și una de nopți,
  • Murasaki Shikibu, Povestea lui Genji (o parte a romanului a apărut în traducere tot la Polirom),
  • Miguel de Cervantes Saavedra, Don Quijote,
  • Popol Vuh,
  • Epopeea lui Sundiata,
  • Harry Potter etc.
Așadar, o lucrare folositoare îndeosebi celor interesați de metamorfozele cărții. Aș fi dorit mai multe argumente, o discuție de idei. Aș fi vrut să mi se spună de ce sînt fundamentale cele 16 cărți fundamentale. Aș fi vrut să mi se spună dacă omul care trăia într-o societate orală era mai puțin om decît omul care citește cărți, texte, inscripții, gazete, lista plecărilor și sosorilor într-un aeroport etc. Mahabharata, Ramayana (titluri care lipsesc din canonul lui Puchner), Iliada, Odiseea s-au păstrat timp de secole în memoria recitatorilor / interpreților / rapsozilor. Divina commedia era recitată la răspîntii în așezările din Italia. Don Quijote se citea / asculta în șezătorile lungi de iarnă și lumea rîdea de caraghiosul cavaler.

Oamenii au început să citească în sensul propriu al termenului (și pe cont propriu) foarte tîrziu, incredibil de tîrziu (sec. XVII-XVIII). Scrisul i-a ajutat și împins să-și mute memoria din cap în bibliotecă, în rafturi, sertare, dosare. Și așa am devenit amnezici, nu mai sîntem în stare să spunem pe de rost un singur vers, uităm de la mînă pîn' la gură. Știm tot mai puțin și vom ajunge în curînd să nu mai știm absolut nimic (a se vedea Steven Sloman & Philip Fernbach, The Konwledge Illusion: Why We Never Think Alone, 2017).

Și, în fond, ce ne pasă nouă de Analectele lui Confucius, atîta vreme cît nu ne mai pasă de nimic?
  • Am folosit Martin Puchner, Lumea scrisă: povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația, traducere de Anacaona Mîndrila-Sonetto, Iași: Polirom, 2018, 328p.
Alte cărți despre cărți:

P. S. În imagine: Adriaen Isenbrandt (c. 1485 - 1551), The Magdalen in a Landscape: Book, detail (c. 1510-1525). Source: Wikimedia Commons.


2 comentarii:

vio spunea...

ah, ce bine, nici măcar nu am auzit de toate cele 11 citate aici. de citit, nici nu mai zic. a, ba da, de citit, le-am citit pe toate. :P

mă muncesc acum cu un japonez cu un motan. ditamai cărțoaia (644 pagini), deștept motanul, ce să zic.

vderevlean spunea...

Murasaki Shikibu, Povestea lui Genji (o parte a romanului a apărut în traducere tot la Polirom)

Să înțeleg că nu e traducerea integrală cea de la Polirom?