Top 2019. 13 cărți bune în 13 citate memorabile

Am mai privit o dată în notele de lectură din anul care tocmai s-a dus. Am ales pentru fiecare titlu un mic citat. Poate veți deveni curioși, cine știe... Mutînd aceste fraze aici, simt cum mă furnică deja setea de a citi, pofta unei erudiții sporite. Să adăugăm, deci, un strat nou științei noastre, să acoperim toate lacunele, să devenim omniscienți. Dacă am omis (din neatenție) vreun titlu important, vă rog să mă trageți de mînecă, aici sau pe Goodreads...

Am notat cu un + cărțile de neratat în opinia mea.

• Richard Ford, Viaţă sălbatică, traducere de Anca Dumitrescu şi Elena Marcu, București: Black Button Books, 2019, 160p. Iată cum poți deschide abrupt (și eficient) un roman: „În toamna lui 1960, cînd aveam paisprezece ani, în perioada în care tata era șomer, mama a întîlnit un bărbat pe nurne Warren Miller și s-a îndrăgostit de el” (p.7). Punct.

• Vesna Goldsworthy, Monsieur Karenin, traducere de Luana Schidu, București: Humanitas, 2019, 272p. „Nu există mamă mai frumoasă decît a mea. Cu excepția, poate, a Sfintei Fecioare. În curînd o să înțelegi totul mai bine”. Mi-au plăcut dintotdeauna cărțile care pornesc din cărți. De la Borges mi se trage probabil inclinația asta. Aș transcrie și epigraful cărții: „Doamne, numai de-ar putea termina cineva Anna Karenina în locul meu! E insuportabil!” (Lev Nikolaevici Tolstoi, Jurnal).

• Denis Johnson, Fiul lui Iisus, traducere de Anca Dumitrescu şi Elena Marcu, București: Black Button Books, 2019, 112p. Cuprinde 11 povestiri legendare. Iată un fragment: „Imediat după ce se trezea, ne beam cafeaua și îmi povestea despre toți iubiții pe care-i avusese... Celor mai mulți dintre ei li se hărăzise o viață scurtă. Avusese un iubit care murise călcat de tren... Altul, un botanist sau așa ceva, căzuse prin vegetația perenă a munților din nordul Arizonei și-și zdrobise capul. Doi muriseră în armată, unul în Vietnam și celălalt, un băiat mai tînăr, într-un accident inexplicabil cu doar o mașină implicată, imediat după instrucția inițială. Doi bărbați negri: unul murise de prea multe droguri, iar celuilalt îi făcuseră o butonieră, adică fusese înjunghiat cu o armă din atelierul de tîmplărie. Cei mai mulți dintre ei o părăsiseră cu mult înainte să moară, dorindu-și să meargă pe drumurile lor. Oameni ca noi, dar mai ghinioniști. Simțeam pentru ei o milă dulce...”.

• Rachel Kushner, Clubul Mars Room, traducere de Mihaela Buruiană, București: Editura Vellant, 2019, 384p. O traducere excelentă (cu siguranță, unul dintre cele mai bune romane tipărite la noi în 2019) și un îndemn foarte util: „Vezi-ți de treabă și nu spune nimănui numele tău adevărat”.

• Nikolai Leskov, Pelerinul vrăjit, traducere și note de Adriana Liciu, București: Humanitas, 2019, 220p. Vrăjelile unui glumeț: „Toată viața mea am pierit și n-am putut pieri cu nici un chip” (p.34). 

•  + Primo Levi, Sistemul periodic, traducere de Vlad Russo, București: Editura ART, 2019 344p. O autobiografie în 21 de episoade: „Ajuns aici, cititorul îşi va fi dat seama de o bucată de vreme că nu are în faţă un tratat de chimie: veleităţile mele nu merg aşa departe, „ma voix est faible, et même un peu profane“ („Glasul mi-e stins, și oarecum profan”, Voltaire). Nu e nici o autobiografie, sau poate doar în limitele parţiale şi simbolice în care e autobiografie orice scriere, ba chiar orice operă a omului: dar istorie, într un fel sau altul, tot e”. 

• Mario Vargas Llosa, Istoria lui Mayta, traducere de Mihai Cantuniari, București: Humanitas, 2019, 304p. Biografia unui revoluționar tulburat în idealuri: „În ce crede acum, așa zisul meu coleg? Pe vremuri, acu` cinzeci de ani, credea fierbinte în Dumnezeu. Apoi, cînd Dătătorul-a-toate muri în inima lui, crezu cu aceeași ardoare în revoluție... După aceea, anii aceia interminabili de militantism fără nădejde, slăbiseră și omorîseră în el pînă și credința asta. Care alta i-a luat locul? Nici una. De aceea lăsa impresia unui om pustiit, lipsit de emoția care să dea preț spuselor sale” (p.292). O primă traducere a acestui roman s-a tipărit în 1991.

• Toni Morrison, Cîntecul lui Solomon. Cu un cuvînt-înainte al autoarei, traducere de Irina Negrea, București: Editura ART, 2019, 472p. „Dar cine era acest fiu al ei? Bărbatul acesta înalt care avea carne pe dinafară și sentimente pe dinăuntru, despre care ea nu știa nimic, deși altcineva știa suficient despre el încît să vrea să-l ucidă. Subit, lumea s-a deschis în fața ei ca una dintre lalelele ei imperiale și și-a dezvăluit pistilul galben, malefic. Ruth își cultivase propria nefericire, o modelase, făcuse din ea o artă și o Cale. Acum vedea o altă lume, dincolo de lumea ei, o lume mai mare, mai răuvoitoare”. 

• Michael Ondaatje, Lumina de veghe, traducere și note de Ariadna Ponta, Iași: Polirom, 2019, 320p. „Și e ca și cum aș limpezi înțelesul unei legende despre părinții noștri, despre Rachel și despre mine, despre Molie, dar și despre ceilalți, care au intrat mai tîrziu în viața noastră. Presupun că în genul acesta de povești există locuri comune și tropi. Cineva trebuie să ducă la bun sfîrșit un test. Nimeni nu știe cine este deținătorul adevărului. Oamenii nu sînt cine sau unde credem noi că sînt. Și mai e cineva care privește dintr-un loc necunoscut” (p.11).

• Diane Setterfield, A fost odată un rîu, traducere de Florica Sincu, București: Humanitas, 2019, 464p. „Dincolo de marginile acestei lumi se întind alte lumi. Sînt locuri pe unde poţi să treci dintr-o parte într-alta. Un astfel de loc se află aici”. Și încă unul: „Un corp spune întotdeauna o poveste, însă trupul neînsuflețit al copilei ăsteia era o foaie nescrisă”.

• Olga Tokarczuk, Poartă-ți plugul peste oasele morților, traducere și note de Cristina Godun, Iași: Polirom, 2019, 288p. Am ales acest pasaj: „Scopul evoluției este pur estetic. Evoluția nu e interesată de adaptabilitate. Evoluția urmărește frumosul, atingerea unei expresii cît mai desăvîrșite pentru fiecare formă” (p.134).

• Delphine de Vigan, Legămintele, traducere de Alexandra Cozmolici, Iași: Polirom, 2019, 200p. Un citat care m-a făcut curios: „Chiar aşa mult se pot schimba oamenii? Oare fiecare dintre noi adăposteşte în el ceva de nerostit care iese la iveală într-o zi, la fel cum o cerneală necurată, antipatică, ar ieşi la iveală sub căldura flăcării? Oare fiecare dintre noi ascunde înlăuntrul lui demonul ăsta tăcut, în stare să ducă, ani la rînd, o existenţă de măscărici?”.

• Evgheni Vodolazkin, Brisbane, traducere de Adriana Liciu, București: Humanitas, 2019, 370p. „Deseori, mai ales înainte să adoarmă, şi-o imagina pe Valea dezbrăcată, după care se răsucea în pat o groază. Ce somn să mai fie… Şi chiar numele de familie al Valei se asocia în mintea lui cu Adam. Istoria lui Adam o auzise nu o dată înainte, de la Antonina Pavlovna - şi de fiecare dată întreba de ce au fost pedepsiţi atît de aspru el şi Eva pentru un măr. El şi Valea. Dacă ei ar mînca un măr… Gleb simţea cum îi năduşeşte tot corpul” (p.81).

• + Deși îmi strică titlul însemnării de față (dintotdeauna numărul meu norocos a fost 13), s-ar cuveni să menționez - cu un mare + în față - romanul de debut al poetului Ocean Vuong (ce nume!), Pe pămînt sîntem strălucitori o clipă, traducere de Ioana-Miruna Voiculescu, București: Storia Books, 2019, 248p. Să citim, așadar, pasajul ritualic: „Într-o altă versiune a acestei scrisori, pe care am şters-o, ţi-am spus cum am devenit scriitor. Cum am fugit de liceul meu de rahat ca să-mi petrec zilele în New York pierdut printre rafturile bibliotecii, citind texte obscure, scrise de oameni morţi, dintre care cei mai mulţi nu-şi imaginaseră vreodată o faţă ca a mea plutind deasupra propoziţiilor lor - şi cu atît mai puţin că propoziţiile lor mă vor salva. Dar nimic din toate astea nu mai contează acum. Ce contează acum este că totul, chiar dacă pe atunci nu o ştiam, m-a adus aici, la această pagină, să-ţi spun tot ceea ce nu vei şti vreodată”.

P. S. În imagine: Florence Fuller (1867 - 1946), Inseparables (c. 1900). Source: Wikimedia Commons.