În scrisoarea a XII-a către Lucilius, Seneca povestește că guvernatorul Siriei, Pacuvius, dădea în fiecare seară un banchet funebru. Mesenii participau la banchet cu multă veselie îndurerată, de parcă numitul Pacuvius ar fi murit. La sfîrșitul ospățului, Pacuvius era dus în dormitor (mort de beat, de această dată) în aplauzele și cîntecele musafirilor și favoriților care strigau (în grecește):
„I s-a sfîrșit viața, a murit, săracul, s-a dus! Zeii să-l aibă în pază!”.A doua zi, Pacuvius o lua de la capăt și organiza un nou banchet funerar și o nouă înmormîntare.
Seneca aprobă acest obicei (omul trebuie să accepte că e muritor), dar spune despre Pacuvius că a fost un nemernic. Observăm că, uneori, pînă și nemernicii au oarece umor.
Notă: Pacuvius a fost guvernator al Siriei în vremea împăratului Tiberius (42 î.e.n. – 37 e.n.).
P. S. În imagine: Unknown, Pompeii Family Feast, fresco (ante 79). Source: Wikimedia Commons.
8 comentarii:
pana la urma tot o fi murit de a binelea
Fără doar și fără poate :)
Da, dar el exersase isprava asta, n-ar fi rău să-i urmăm exemplul. Un banchet funerar la casa omului viu nu strică niciodată. Sau o pomenire :)))
nu i o idee proasta. caci io chiar am in vecinatate o firma ,,Anubis funerar", dar ma indispune ca s-au mai facut chiar toate pe lumea asta
Fiecare om cu firma lui :) E mai ieftin...
Mi-am adus aminte unde am mai auzit povestea asta. În Italia, la casa memorială Gabriele d’Annunzio. Se pare că o vreme, l-a imitat pe Pacuvius. După care a descoperit o altă găselniță mai ispititoare ( bănuiesc că i se interzisese să mai bea). Invita zilnic la banchetul de seară cel puțin 24 de persoane. Cu masa plină le ținea un discurs despre lăcomie, de fiecare dată o altă poveste pornită de la o broască țestoasă până reușea să le taie pofta de mâncare. Apoi ca aceștia să nu uite, fiecare mesean primea la plecare o mică broască țestoasă (se zice că din aur dar să nu uităm că avem de-aface cu italieni). Atât de mare a fost succesul și ecoul acestor povești încât s-au transformat în proverbe și în povești simbol național: ”La tartarughe del poete”, ”Il mito della velocità e il destino della tartaruga”...
Cărțile lui Gabriele d’Annunzio sunt acum în umbră din cauza ideologiei fasciste promovate de el dar broasca lui țestoasă e încă un motiv de discuție și meditație în tot Nordul Italiei
(găsiți poveștile pe internet, modesta mea amintire despre țestoasa cea lacomă este în blogul meu - 13 martie 2018)
O broască țestoasă i-a pus capăt și lui Eschil, spune povestea. Eschil era în casă, s-a pornit un cutremur, a fugit să nu cadă casa pe el, și cînd a ajuns în curte, poc, la nimerit în cap carapacea dură și grea a unui broște țestoase pe care o scăpase din plisc un vultur pleșuv. Săracul tragedian a murit pe loc :)) E ca în vorba populară: din lac în puț :))
Da, mare păcat. Asta era o moarte demnă de Esop, omorât de propriile personaje :)
Trimiteți un comentariu