Am discutat asta pe Goodreads. Ce s-ar întîmpla dacă scriitorii ar muri la 50 de ani, vîrsta la care s-a stins Roberto Bolaño Ávalos (1953 - 2003). Nu foarte multe lucruri, dar esențiale. Să examinăm cîteva exemple.1.William Shakespeare (26 aprilie 1564 – 23 aprilie 1616, stilul vechi) a renunțat să mai scrie tragedii la 43 de ani, prin 1608, cînd s-a retras în Stratford-upon-Avon, Warwickshire, pentru a face negoț cu grîne, la suprapreț.
2. Arthur Rimbaud (20 octombrie 1854 - 10 noiembrie 1891) a renunțat să mai scrie poeme în 1875, la 21 de ani. S-a săturat de literatură, și-a luat lumea în cap. La Aden, s-a ocupat cu negoțul de cafea (Moka). În Abyssinia, la Choa, a traficat arme (1885-1887).
3. Firește, cunosc și alte cazuri de scriitori care au renunțat devreme la scris, îndeosebi poeți, ori au avut un destin ingrat. Unul dintre ei ar fi, de exemplu, John Keats (31 octombrie 1795 – 23 februarie 1821, tuberculoză).
În schimb, în schimb, în schimb...
1. Miguel de Cervantes Saavedra (29 septembrie 1547 - 22 aprilie 1616, stilul nou) nu ar fi apucat să scrie nici El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha (prima parte 1605, a doua parte 1615), nici Nuvelele exemplare (1613). E drept că Miguel de Cervantes a început să-și redacteze povestirile exemplare în 1590, dar pe cele mai bune (precum „Licențiatul Sticloanță”) le-a scris după 1600.
2. Giuseppe Tomasi di Lampedusa (23 decembrie 1896 – 23 iulie 1957, cancer pulmonar) n-ar fi scris Il Gattopardo / Ghepardul. Romanul s-a tipărit postum și numai pentru că Giorgio Bassani i-a sesizat imediat valoarea și l-a recomandat editurii Feltrinelli (1958). Scriitorul propusese romanul experților editori de la Mondadori și Einaudi, dar a fost refuzat politicos.
3. José de Sousa Saramago (1922 - 2010) ar fi contat ca un prozator și jurnalist neglijabil. Prima lui capodoperă, Memorial do Convento / Memorialul mănăstirii, s-a tipărit în 1982. Cînd s-a apucat să scrie Eseu despre orbire, José Saramago împlinise de multișor 70 de ani.
4. În fine, Ludmila Ulițkaia (n. 23 februarie 1943) n-ar fi publicat nimic. Nici n-am fi auzit de ea. Citez dintr-un interviu o declarație a prozatoarei ruse: „Încă din copilărie am scris jurnale, schiţe, scrisori, iar în tinereţe – versuri. Apoi, am scris teatru, cărţi pentru copii şi scenarii. Însă prima carte mi-a apărut cînd aveam deja 50 de ani, deci o minte destul de coaptă. Să vă spun drept, am senzaţia că am scris dintotdeauna”. Senzația e una, anul tipăririi unei cărți este altceva, cînd a publicat Soniecika, în 1992, prozatoarea împlinise 49 de ani.
Firește, mai sînt exemple interesante (a se vedea și cartea lui Enrique Vila-Matas, Bartleby & Co, traducere de Ileana Scipione, 2005), fiecare își poate face lista lui, după voie și chef...
Alte însemnări pe aceeași temă:
P. S. În imagine: Janis Rozentāls (1866–1916), Nāve / Смерть (1897). Source: Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu