10 medici & 10 scriitori. Lecturi în vremuri de anxietate

               a) Scritori și medici preferați:

          - François Rabelais (1483 - 1553). N-am știut că Rabelais avea studii de medicină, am crezut că a fost un călugăr neinstruit, care citise alături de Biblie cîteva povești satirice, cumpărate din tîrg. Ce-i drept, Gargantua și Pantagruel vădeau o amănunțită știință a anatomiei corpului uman. Deci, Rabelais studiase cu magiștri și, poate, se uitase și în viscerele bolnavilor.

          - Sir Arthur Conan Doyle (1859–1930). În copilărie, am fost un fan al lui Sherlock Holmes, cred că am citit toate romanele și povestirile polițiste ale lui Doyle. Între timp, am aflat că trufașul lui detectiv nu a spus niciodată, dar niciodată, celebra propoziție „Elementary, My Dear Watson”. Deși ar fi putut s-o rostească măcar în minte, pentru a putea fi citat de erudiți.

          - Anton Pavlovici Cehov (1860 - 1904). Un medic desăvîrșit, care a eșuat într-un singur caz, cazul lui A.P. Cehov. Este uluitor să vezi că un om de o mare luciditate, de un imens bun simț și un specialist cu acte poate nega îndirjit evidența: „Am toate simptomele tuberculozei (scuip sînge, tușesc), dar nu am totalitatea lor și abia aceea face boala. Pur și simplu n-o am. Nu sînt bolnav!”. Am parafrazat una dintre nenumăratele lui afirmații din scrisori. În fața unui medic care diagnosticase corect tuberculoza fratelui său, Nikolai, pictorul leneș și alcoolic, dar este orb cu privire la boala proprie, nu poți decît să te cutremuri. Observ că dictonul „Medice, cura te ipsum!” nu este întotdeauna valabil. Și doctorii trebuie să treacă pe la doctor.

          - Louis-Ferdinand Céline / adevăratul nume Louis-Ferdinand Destouches (1894 -1961). În declarații și teorie, un smintit cu „piatră la cap”. În practică, un doctor devotat. Orice ar spune Charles Dantzig, Călătorie la capătul nopții rămîne una dintre capodoperele secolului trecut.

          - Alți medici & scriitori: W. Somerset Maugham (1874–1965), Alfred Döblin (1878–1957), Mihail Bulgakov (1891–1940), Kōbō Abe (1924–1993), la noi, Vasile Voiculescu.

               b) Cărți al căror protagonist este (un) medic

          - Albert Camus, Ciuma (1948). Bernard Rieux. Am scris deja despre el.

          - Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală / L'Œuvre au noir (1968). Medicul se numește Zénon Ligre și tratează bolnavii din Köln / Colonia în timpul unei epidemii de ciumă, în 1549. Printr-o întîmplare o ajută pe Martha, sora lui vitregă, dar cînd va fi în impas, judecat de Inchiziție pentru erezie, Martha îl va ignora, deși poate să-l salveze. 

          - Federico Andahazi, Anatomistul (1997). Doctorul Mateo Realdo Colombo, pretinsul descoperitor al misteriosului Punct G, Amor Veneris. Romanul notabil al unui scriitor lipsit de simț critic, din păcate. Mai cunosc unul, la fel de ciudat, se numește Bernhard Schlink (n. 1944), a scris în 1995, printr-un hazard, Der Vorleser / Cititorul - o carte foarte bună - și s-a întors apoi mulțumit la romanele lui neverosimile. Dau numai un exemplu din (prea) multe: Femeia de pe scări.

          - Ian McEvan, Sîmbătă (2005). În cursul dimineții de 15 februarie 2003, o sîmbătă, neurochirurgul Henry Perowne are un diferend cu un individ, Baxter, pe jumătate nebun (în realitate, suferă de un sindrom neurologic). Individul îl va urmări toată ziua și seara va da buzna în casa lui Perowne, odată cu Rosalind, soția medicului, pe care o amenință cu un cuțit. În sufragerie, mai sînt Daisy și Theo, copiii celor doi (Henry și Rosalind), bătrînul și mofturosul poet John Grammaticus, tatăl lui Rosalind, și un tovarăș al intrusului, Nigel. După ce trece prin mari emoții și răufăcătorul este internat în spital, Perowne îl operează...

               c) Literatură și medicină. Mică bibliografie comentată

          1. Brody, Howard, Stories of Sickness, Oxford University Press, 2002, 312p.
          2. Cohen, Ben, Ciuma în biografia și opera Bardului, Slate, March 10, 2020. Shakespeare a fost înrîurit decisiv de frecventele epidemii din vremea sa. În cîteva dintre piesele lui de teatru, dramaturgul face aluzii la ciumă. Așadar, nu poți înțelege pînă la nuanțe Hamlet, Romeo și Julieta, Regele Lear etc. fără a avea în minte ravagiile aduse de molimă în Anglia anilor 1564 - 1616.
          3. Jones, Anne Hudson, „Literature and Medicine: An Evolving Canon”, The Lancet, 348 (1996): 1360-1362. Menționează cîteva opere care descriu boala și lupta cu ea:
          - Sofocle, Filoctet;
          - George Eliot, Middlemarch;
          - Lev Nikolaevici Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici;
          - Thomas Mann, Moartea la Veneția și Muntele vrăjit.
          Toate aceste lucrări pun o problemă de o acută importanță pentru medic: Care este rostul suferinței? Ce înseamnă a fi bolnav? Ce înseamnă a muri?
          4. Jones, Anne Hudson, „Narrative Based Medicine: Narrative in Medical Ethics”, BMJ Clinical Research, 318 (1999): 253-256. Un doctor iscusit e acela care știe să spună povești pacienților.
         5. Morrell RC. „Physician-writers: Chekhov, Keats, and Maugham”, Pharos, 59 (1986): 26–30.           
         6. Wenger, Alexandre, „Médecine, littérature, histoire”, Dix-huitième siècle, 46: 1 (2014): 323-336. Femeile care citesc sînt expuse la o mulțime de boli specifice acestei bizare activități.


P. S. În imagine: (Follower of) Jan Sanders van Hemessen (c. 1500 – c. 1566), El cirujano / Der Steinschneider (1550-1555). Un chirurg scoate „piatra nebuniei” din țeasta unui bolnav. Source: Wikimedia Commons.