a) Opere literare
1. Giovanni Boccaccio, Decameronul. Prima ediție în 1470. Descrie „ciuma neagră” care a devastat și Florența în 1348. Cartea a stat multă vreme la Index.
2. Edgar Allan Poe, Masca Morții Roșii. Prima ediție: 1842. Nu știm la ce boală s-a gîndit poetul. La rîndul lor, exegeții s-au întrebat cu privire la identitatea povestitorului. Dacă nimeni nu poate intra în castelul prințului Prospero și, pînă la urmă, mor toți, cine spune cuvintele din final?
„Și acum toată lumea află că Moartea Roșie era de față acolo. Sosise pe drum de noapte ca un tîlhar... Și viața orologiului se stinse odată cu viața celui din urmă dintre veselii oaspeți”.
3. Hermann Hesse, Narcis și Gură-de-Aur. Prima ediție, cea în germană: 1930. Goldmund părăsește mănăstirea și străbate o lume pustiită de ciumă. O iubește pe Lene, speră să o protejeze de boală, dar Lene moare. De neuitat este întîlnirea lui Goldmund cu evreica Rebekka, „fata cu părul negru și ochii învăpăiați” al cărei tată fusese ars pe rug, fiindcă se credea că evreii răspîndesc ciuma.
„Tu, zise el, tu nu vezi că peste tot e moarte și totu-i plin de jale? Uite, curînd ne ia și pe noi moartea și o să putrezim în cîmp și cu oasele noastre o să joace zaruri cîrtița”.
5. Pär Lagerkvist, Piticul. Prima ediție: 1944. Am scris nu de mult despre ea. Ciuma într-o cetate italiană din Renaștere. Locuitorii înspăimîntați merg în procesiune prin oraș, unii se flagelează, alții urlă isteric, toți invocă ajutorul divin.
„Toată gloata asta de oameni cu ochi ca văgăunile şi trupuri ofilite de foame n-ar putea să se mai ţină pe picioare dacă n-ar fi mînaţi de extraz”.
5. Albert Camus, Ciuma. Prima ediție în 1947. S-a retipărit de curînd la Polirom. O epidemie în Oran.
6. Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală / L’Œuvre au noir, prima ediție 1968, premiul Femina. Ar fi nevoie de o reeditare a traducerii. 1549, Köln / Colonia. Epidemie de ciumă. Unul dintre puținii medici care rămîn în oraș să-i îngrijească pe bolnavi este Zénon Ligre.
„Era un bărbat slab și înalt, cu ochii duși în fundul capului, înveșmîntat în mantia roșie a medicilor care au primit să-i îngrijească pe ciumați...”.
7. Gabriel García Márquez, Dragostea în vremea holerei. Prima ediție: 1985. Iubirea văzută ca maladie contagioasă:
„Asta era viaţa. Dragostea, dacă exista, era cu totul altceva: altă viaţă”.
8. Evgheni Vodolazkin, Laur: Roman neistoric. Arseni o primește pe Ustina în colibă, deși fata vine dintr-un ținut bîntuit de molimă.
„Ieri nu m-au lăsat în sat. Au zis că aduc molima cu mine. Tu nu te temi de molimă?”
b) Cronici, jurnale
1. Procopius din Caesarea, Istoria secretă, traducere de H. Mihăescu, București: Editura Academiei, 1972, pp.47, 67, 155: ciuma în Bizanț, în vremea împăraților Iustin și Iustinian.
2. Daniel Defoe, Jurnal din anul ciumei, traducere de Antoaneta Ralian, București: Editura Minerva, colecția bpt, 1980, 272p. Epidemia din 1664-1665. Catrenul din final:
„O ciumă groaznică în Londra bîntui
În una mie șase sute șaize'ș'cinci, an de neuitat
Și un ocean de suflete pieri;
Dar iată că eu am scăpat”.
c) Exegeza bolii
1. Susan Sontag, Boala ca metaforă. SIDA și metaforele ei. Există două traduceri, eu am citit-o pe a lui Aurel Sasu de la Dacia. Din eseul despre SIDA:
„Ciuma, din latinul plaga (lovitură, rană), a fost timp îndelungat utilizată metaforic drept etalon al nenorocirilor colective, al răului și calamității... Bolile sînt invariabil privite ca judecăți asupra societății”.
2. Søren Kierkegaard, Boala de moarte, traducere de Mădălina Diaconu, București: Humanitas, 1999, 248p.
Cine suferă de „boala de moarte” e predispus la toate bolile.Bibliografie:
Autori care au descris ciuma în Antichitate: Tucidide, Sofocle, Lucrețiu, Vergiliu, Ovidiu. A se vedea:
Rachel Finnegan, „Plagues in Classical Literature”, Classics Ireland, VI (1999), pp.23-42.
P. S. În imagine: Josse Lieferinxe (floruit 1493–1503/1508), Saint Sebastian Interceding for the Plague Stricken (c. 1497-1499). Source: Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu