3 specii de frumusețe feminină: femeia minerală, femeia vegetală și femeia angelică

Cînd au cîntat farmecele femeii, poeţii au dat dovadă de mult mai multă bunăvoinţă, intuiţie şi inteligenţă decît toţi filosofii şi teologii la un loc. Inspiraţia este, prin definiţie, mai presus de silogism.

În compuneri pe drept cuvînt nepieritoare, ei au transformat femeia într-o făptură minerală. Observăm astfel că, la poeți, domniţa are întotdeauna ochii de peruzea, dinţii de cleştar, buzele de rubin, mîinile de chrysolit, degetele de alabastru, unghiile de lapislazuli, pîntecele de chihlimbar, fesele din marmură de Carrara, intestinele de caolin, inima de cremene (ca la Eminescu), sufletul de gheaţă. Citind aceste descrieri, mă cuprinde, brusc, frigul. Tremur.

Alţi poeţi (şi, îndeosebi, Ezra Pound) au recunoscut în femeie o făptură vegetală, înrudită cu trandafirul, vița-de-vie şi fructele de pădure. În această anatomie botanică, pielea şi carnaţia femeii au gustul migdalelor şi al smochinei, moliciunea piersicii, strălucirea mată a abanosului, tăria nucii de cocos. Trupul fecioarei întrece cu mult supleţea lianei, (fr)agilitatea trestiei, transparenţa petalelor de narcisă. El emană, deopotrivă, aroma răşinilor, mirosul pătrunzător al muşeţelului, respiraţia calmă a nuferilor.

În fine, o a treia categorie de barzi a elogiat în femeie îngerul copilăros, ambigen, asexuat (sau hermafrodit), situat, prin urmare, deasupra pasiunilor omeneşti. Dar şi îngerul căzut pentru totdeauna în păcatul desfrîului, lasciv, lubric, blazat. Dacă nu greşesc, Emil Brumaru face parte din această serie prestigioasă.

În poemul Une charogne (dar şi în altele), maliţiosul Charles Baudelaire a întrerupt, printr-un gest decis, atît tradiţia mineralizării femeii cît şi tradiţia vegetală. N-a mai vorbit de îngeri, de ferigi, de gladiole, de nestemate, de struguri. El a inaugurat, pur şi simplu, poezia devenirii organice, lirica proceselor moleculare. A subliniat atracţia ţesutului adipos, a secreţiilor, a raporturilor chimice. 

Într-un cuvînt, a descoperit frumuseţea în prefacere, prefacerea în frumuseţe.

          „O, suflete-aminteşte-ţi priveliştea murdară

          Ce-atît de mult cîndva ne-a umilit

          În dimineaţa-aceea cu molcom cer de vară:

          Un hoit scîrbos, pe un prundiş zvîrlit,

          Îşi desfăcea asemeni unei femei obscene

          Picioarele şi, puhav de venin,

          Nepăsător şi cinic, îşi deschidea alene

          Rînjitul pîntec de miasme plin.

          Putreziciunea asta se răsfăţa la soare

          Care-o cocea adînc şi liniştit” etc. 

               Alte însemnări pe aceeași temă:

• 
  

P. S. În imagine: Briton Rivière RA (1840–1920), Aphrodite (1902). Source: Wikimedia Commons.