Biblioteci pline de fantome (Jacques Bonnet, Des bibliothèques pleines de fantômes, Editions Denoël, 2008, 144p.) este eseul unui bibliofil cunoscut (a scris despre istoria artei), posesor al unei biblioteci de 40 de mii de volume. Cam tot atîtea au strîns Umberto Eco și Alberto Manguel. Jacques Bonnet se află, așadar, într-o companie selectă. În cele 144 de pagini ale cărții, găsim considerații rapide despre morbul bibliomaniei, despre dificultatea de a aranja o bibliotecă, despre obiceiul lecturii și tabieturile cititorilor, din toate cîte puțin. Am ales cîteva informații anecdotice.1. Cu siguranță, împăratul Iulian Apostatul (331 - 363) nu a fost cel dintîi bibliofil, dar el a definit cel mai bine termenul: „Unora le plac caii, altora fiarele sălbatice; în ceea ce mă privește, încă din copilărie, am fost stăpînit de dorința mistuitoare de a cumpăra și a avea cărți”.
2. Victima tutelară a bibliofililor se numește Charles-Valentin Alkan. Era un compozitor și pianist de renume. În dimineața zilei de 29 martie 1888, a fost găsit de valet, în apartamentul din Paris, strivit sub un morman de cărți. Se prăbușise peste el biblioteca.
3. Nu toată lumea poftește să aibă mii de volume. Unii se mulțumesc cu mult mai puțin. De pildă, Gilbert Lely (1904 - 1985), poet și specialist în literatura marchizului de Sade, păstra în cabinetul de lucru doar 100 (o sută) de cărți. Cînd cumpăra una nouă, arunca / dăruia / vindea una veche. Respecta astfel sugestia lui Seneca: „La ce bun nenumărate biblioteci cu grămezi de cărți, cînd stăpînul lor abia ajunge, în toată viața, să le parcurgă [doar] titlurile?”.
4. Romanele sînt pline de biblioteci imaginare. Jacques Bonnet dă trei exemple: biblioteca abației benedictine din Numele trandafirului (Umberto Eco), biblioteca formată doar din autori latini a lui Des Esseintes din À rebours: În răspăr (J.-K. Huysmans), biblioteca sinologului Peter Kien din Die Blendung: Orbirea (Elias Canetti). Și încă una: biblioteca naratorului din romanul La Casa de papel: Casa de hîrtie (Carlos María Domínguez). Iată ce spune protagonistul acestui roman: „20 de mii de volume nu pot fi rînduite dintr-un foc. Trebuie să respecți cu sfințenie o ordine și să ai față de cărți, ca să zic așa, un respect aproape inuman”. Cînd îi dispare fișierul, personajul nostru își pierde mințile.
5. Unii colecționari de cărți, Sir Richard Heber (1774 - 1833), de exemplu, par orbiți de patima achiziției. Heber ajunge proprietarul a 300.000 de volume. Nu-și mai face iluzii că ar putea citi toate cărțile pe care le-a cumpărat. Se mulțumește să le privească. Îl bucură simpla lor prezență.
6. Uneori, deținătorii unor biblioteci imense, precum Alberto Manguel, ajung să se întrebe de ce mai păstrează cărți pe care știu cu precizie că nu le vor citi, reciti niciodată. Toți am încercat această tristețe...
7. Cînd ai multe cărți, trebuie să le clasifici, să le așezi într-o ordine. Cum faci? În Penser / Classer, Georges Perec a propus niște soluții ingenioase (ordinea alfabetică a autorilor, mărimea, formatul etc.), dar nu a uitat că există și opere imposibil de clasat.
8. Christian Galantaris amintește că regulamentul (din 1863) al unei biblioteci publice din Marea Britanie cerea ca operele autorilor femei să stea pe rafturi diferite față de operele autorilor bărbați. Doar autorii căsătoriți aveau voie să ocupe același raft.
9. Ce înseamnă cuvîntul „fantôme” din titlul cărții lui Jacques Bonnet: Micul Larousse explică: fișă (bucată de carton, semn) pusă în locul unei cărți împrumutate, pentru a semnala absența ei”.
10. În încheiere, voi aminti povestea prințului medieval Mahmud al-Dawla ibn Fatik, posesorul celei mai bogate biblioteci din Cairo:
Prințul iubea atît de mult lectura și scrisul încît nimic nu întrecea această afecțiune. De îndată ce descăleca de pe cal, seara, se dedica pasiunii sale. A ajuns un poet desăvîrșit. Cînd a murit pe neașteptate, soția lui (o prințesă din neam regal) a poruncit sclavilor să adune toate cărțile lui Mahmud în curtea interioară a palatului. Aici a început să murmure cîntecul funebru, aruncînd încet în bazinul cu pești cărțile care au privat-o de iubire.
Alte însemnări despre patima bibliofilei:
- De ce marii cititori nu posedă întotdeauna biblioteci stufoase
- Gustave Flaubert: A fi cu adevărat cult înseamnă a ști doar 5 sau 6 cărți
- Stuart Kelly: 7 feluri de a pierde o carte
P. S. În imagine: Carl Fredrik Svan (1708 - 1766), The Stenbock family in their library at Rånäs (c. 1740). Source: Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu