Jacob Burckhardt: Cele 5 invenții ale Renașterii

O epocă nestatornică, individualistă, violentă, agitată, rebelă, egotistă, machiavelică etc. Această imagine a Renașterii provine de la savantul elvețian Jacob Burckhardt și va stărui multă vreme în istoriografie. Cei care au scris după el au fost obligați să se raporteze la cartea marelui istoric. Fie au susținut că imaginea propusă în carte e cu totul greșită, fie au încercat, păstrînd imaginea de exuberanță spirituală și de individualism, s-o nuanțeze. În Civilizația Renașterii în Italia, termenul „individualism” are (și) înțelesul de om dispus să gîndească pe cont propriu. În treacăt fie zis, Renașterea nu prea a avut noroc la filosofi. S-au cufundat toți în smîrcurile ocultului. Am ales cîteva amănunte: 

     1. Dintr-o scrisoare a lui Lodovico Moro către fratele său, Ascanio Sforza - definitorie pentru moravurile epocii: „Monsignore, să nu mi-o luați în nume de rău, dar n-am încredere în Domnia Voastră, chiar dacă îmi sînteți frate” (I, p.63). De obicei, prințul epocii e un tiran necruțător. Burckhardt a găsit și o excepție: Federigo da Urbino = Montefeltro. 

     2. Dante, în Despre rostirea vulgară (De vulgari eloquentia, I: 6): „Patria mea este lumea întreagă”. Cînd i se oferă întoarcerea la Florența în condiții umilitoare răspunde: „Oare nu pot să contemplu oriunde lumina soarelui și a stelelor?” (I, p.166). 

     3. Uomo universale. O consecință a modului individualist de a fi și de a cugeta a fost apariția savantului luminat, a „omului universal”, stăpînit de curiozitate. Acest tip nou aparține exclusiv Italiei (I, pp.168-169). O extraordinară voință anima această personalitate. Deviza lui Leon Battista Alberti a fost: „A voi înseamnă a putea” (p.173). 

     4. Setea de glorie. O consecință a dezvoltării individului în Renaștere a fost căutarea (tipic modernă!) a notorietății. Evul Mediu a cultivat umilința, anonimatul, absența. În schimb, autorii latini - descoperiți și studiați cu rîvnă în această perioadă - „erau îmbătați de ideea gloriei” (p.175). Sub imperiul ideii de glorie s-a dezvoltat genul biografic. Boccaccio scrie biografia lui Dante. Giorgio Vasari redactează Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților. Poeții, biografii dispun de puterea de a-l scoate pe om din anonimat. Fără arta lor aceste fapte demne de laudă „rămîn ascunse și uitate în grămada de moloz a deșertăciunilor omenești”. Cum ar veni, poetul distribuie gloria și uitarea. 

     5. Cultul frumosului fizic: un exemplu. În ziua de 19 aprilie 1485, s-a iscat zvonul că niște zidari din Lombardia, care lucrau lîngă Via Appia, au descoperit, într-un vechi sarcofag de marmură, trupul „admirabil păstrat” al unei tinere din Antichitate. Fata era de o  frumusețe amețitoare. Pe sarcofag se putea citi inscripția: „Iulia, fiica lui Claudius”. Trupul a fost dus în palatul relicvelor de pe Capitoliu. Mulțimea s-a îmbulzit. A început de îndată un adevărat pelerinaj. Mulți pictori au venit să zugrăvească această minune „căci era atît de frumoasă cum nu se putea spune nici prin grai, nici prin scris, iar dacă s-ar fi spus sau s-ar fi scris, cei ce n-au văzut-o tot n-ar fi putut să creadă”. La porunca papei Inocentiu al VIII-lea, fata a fost dusă, pe timpul noții, dincolo de Porta Pinciana și îngropată într-un loc necunoscut. Ceea ce impresionează în această poveste nu este faptul în sine, ci prejudecata neclintită că trupul omenesc din Antichitate era cu mult mai frumos decît oricare trup din prezentul acelei întîmplări (pp.225-226). 

P. S. Un fragment din Keith Thomas, „Diary”, London Review of Books, 32: 11 (10 June 2010): 36-37: „In his book on The Footnote, Anthony Grafton quotes a letter by the great Swiss historian of the Renaissance Jacob Burckhardt, reporting that he had just cut up his notes on Vasari’s Lives into 700 little slips and rearranged them to be glued into a book, organised by topic”.

P. P. S. În imagine: Leonardo da Vinci, Virgin of the Rocks (detail), c. 1483 - 1486. Source: Wikimedia Commons.