Răsfoiesc o antologie de eseuri despre patima lecturii, Reading în Bed. Cuprinde 22 de articole. Printre autori: Michel de Montaigne,William Hazlitt, Ralph Waldo Emerson, Italo Calvino, Joseph Epstein, Sven Birkerts...Observ fără uimire că aproape toți autorii omagiază obiceiul de a citi în pat. Așadar, înțelepții citesc îndeosebi în pat (romanele nu se parcurg în nici un caz la birou) și această postură nu reprezintă deloc o jignire adusă așa-zisei „ceremonii a lecturii”. Nu există la urma urmelor nici o ceremonie. Iar dacă există, ea include și patul.
Cititul este, în definitiv, un amuzament, o activitate de voie, o specie a plăcerii. Pentru a citi, ai nevoie doar de un mic colțișor și de liniște. Un pat e perfect. Firește, citim pretutindeni, în felurite posturi, în picioare la un pupitru, stînd într-un fotoliu, în genunchi, cînd căutăm o carte în raftul cel mai de jos, călătorind în jurul odăii, sprijiniți cu umărul de rafturile bibliotecii. Le-a inventariat într-un eseu celebru Georges Perec.
Dar lectura de plăcere se petrece negreșit în pat, stînd pe spate, pe burtă, pe o parte, sprijinit în cot, pînă cînd îți amorțește și nu-l mai simți. Lectura este o magie care-ți face corpul să dispară pe neașteptate, uiți de el. Abia la sfîrșitul cărții începi să-ți simți la loc coatele, îți dai seama că ai un trup real și te găsești într-o lume reală.
S-a citit dintotdeauna în pat: așa citeau cu siguranță romanii, strămoșii
noștri, care oricum mîncau culcați pe o parte, într-o rînă (cf. Petronius,
Satyricon), așa cum se și plimbau purtați în lectică de sclavi
agili. Nobilii romani au fost, probabil, cei mai sedentari dintre oameni,
pînă și cu matroanele se întîlneau în alveus, în lectus. Pesemne că doar
în Senat se ridicau ca să-și strige insulte unii altora. Se dezmorțeau la
război. Deci, romanii au citit mereu și mereu în pat, la lucubrum,
un soi de opaiț, ca eruditul Aulus Gellius, pe cînd se afla în Attica.
Marcus Aurelius tot noaptea citea, în cort (cf.
Roata plăcerilor, pp.132-137).
Călugării medievali citeau în picioare la un pupitru, sau așezați pe
bănci în scriptorium, îmbrăcați foarte gros, fiindcă nu se facea foc în
această încăpere de teama unui incendiu. Dar asta nu înseamnă că monahul
benedictin Guibert de Nogent (autorul primei autobiografii cunoscute,
De vita sua, născut pe la 1055 și mort în 1124) nu citea și în pat.
Într-un loc din numita autobiografie, consemnează el însuși cu prestanță
această postură îndrăzneață: „Frații credeau că dorm, dar eu citeam”. În
Cartea ducesei (ducesa lui fiind un cititor insomniac, de felul celui imaginat de Joyce), Geoffrey
Chaucer spune că a citi în pat este mai plăcut decît orice joc de
societate.
Patul pentru citit devine în Evul Mediu o piesă de mobilier importantă şi
scumpă, care se lasă, adesea, moştenire. În acest chip, Eustatios Boilas,
un aristocrat din Bizanţ, lasă prin testament urmaşilor mai multe cărţi
hagiografice, o Cheie a viselor, un exemplar din
Romanul lui Alexandru şi un pat aurit. În 1374, regele Edward III a
plătit, în moneda timpului, 70 de livre, 13 shillingi şi patru pence
pentru o antologie de povestiri romaneşti. El intenţiona să o păstreze în
dormitorul regal, locul cel mai potrivit pentru lectura unei astfel de
cărţi. Se poate presupune că Edward III nu citea în picioare. Pînă şi
călugării, am văzut deja, citesc aşezaţi în pat. Într-un manuscris miniat
din secolul al XIII-lea, o imagine înfăţişează un tînăr pustnic hirsut,
aşezat pe pat, îmbrăcat în straiul aspru monahal, cu o pernă albă la spate
şi picioarele acoperite de o cuvertură.
De la pustnicul cel hirsut voi sări cîteva secole la Samuel Pepys care
citea adesea în pat cu nevasta alături. Își citeau cu voce tare unul
altuia. Cînd vederea lui Samuel slăbește, se lasă cu totul în seama
femeii; citește „aural”, cu urechea. La rîndu-i, Gustave Flaubert recitea
numai cărți clasice, pe alese, și nu oriunde, ci întins în pat, înaintea
somnului. Iată ce spune într-o scrisoare din 26 aprilie 1853 către
fermecătoarea Louise Colet:
„Tocmai m-am întins în pat și citesc din Montaigne”.
În timpul zilei, declama din scrierile lui, ca să observe cum sună
cuvintele, dacă mai trebuie eliminat vreun epitet. Sau un
„și”...
Există și alte locuri de lectură interesante, poate la fel de nobile ca
patul și fotoliul. Franz Kafka le menționează într-o însemnare din jurnal:
„De beletristică sau de orice cunoaştere laică se cuvine să te ocupi,
conform tradiţiei medievale, abia de la şaptezeci de ani, iar potrivit
unei opinii mai îngăduitoare, abia de la patruzeci. [...] La closet nu se
cade să te gîndeşti la Tora; în schimb, acolo poţi citi cărţi laice. Un om
foarte pios din Praga, un anume Kornfeld, cunoştea o mulţime de lucruri
laice, pe toate le studiase stînd pe closet”.
Paradisul lecturii are multe chipuri...
Însemnări pe aceeași temă:
Am folosit:
Steven Gilbar (ed.),
Reading in Bed: Personal Essays on the Glories of Reading, Boston:
David R. Godine, 1995, 160p.
Georges Perec, „Lire: esquisse socio-physiologique”,
Penser / Classer, Paris, Édition du Seuil, 2003,
pp.107-126.
P. S. Octavian Smigelschi (1866 – 1912), Tînăr citind =
Young Man Reading (1892). Source:
Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu