marți, 22 septembrie 2020

De la Seneca la Henry Miller: 6 locuri de lectură în care puteți sesiza mai ușor geniul autorilor

Cititorii împătimiți citesc nu numai la bibliotecă sau acasă (în fotoliu, în pat, pe podea, în pivniță). Noooo. Citesc pretutindeni. Iată cîteva locuri (și poziții) de lectură mai puțin obișnuite. 

1. Anul 63. Lucius Annaeus Seneca stă întins pe burtă într-un pat tare, geme ușor, ține ochii închiși. Un sclav priceput îi masează trupul uscat și un altul (numit lector) îi citește cu glas tare din Epicur. Seneca citește, așadar, cu urechea. În vremea lui, cartea e, mai degrabă, un fenomen auditiv. O astfel de lectură s-a numit aurală. Mobilizează îndeosebi nicovala, scărița și trompa lui Eustachio. Uneori, Seneca ridică un deget tremurător și îi cere sclavului să transcrie un pasaj. Ar putea fi chiar ăsta:

„Dacă nu te poţi mulţumi cu puţin, nu te poţi mulţumi cu nimic”.

2. În noaptea de 23 spre 24 martie 1846, Gustave Flaubert citește din eseurile lui Montaigne (va fi lectura lui hotărîtoare), la căpătîiul surorii sale, Caroline, care tocmai a murit. Răposata e îmbrăcată în rochie de mireasă și strînge un buchet de flori în mîini. Din cînd în cînd Flaubert se duce la geam și privește afară. Respiră adînc. Cerul e senin. Meditează, probabil, la acest paragraf:

„Dacă am fost în stare să trăim cu statornicie și seninătate, vom ști să murim la fel” (III: 12).

3. În 1897, Oscar Wilde citește Divina Commedia în temnița din Reading (Reading Gaol), cu dicționarul.

4. 1949-1950. Jorge Luis Borges lucrează ca bibliotecar în Buenos Aires. Pe drumul spe bibliotecă, în tramvai, citește Divina Commedia tot cu dicționarul. În urma acestei lecturi, învață italiana lui Dante (care se deosebește simțitor de italiana de azi) și scrie Nueve ensayos dantescos / Nouă eseuri dantești, 1982. 

5. Naratorul din Prămăvara neagră de Henry Miller citește clasicii (Petronius, Apuleius etc.) la toaletă. Nu se dă dus din baie. Notează euforic că abia acolo a intuit geniul acestor prozatori incomparabili. Fericirea și intimitatea coincid. Am găsit acest amănunt în „diablogul” dintre Veronica D. Niculescu și Emil Brumaru. Am căutat, negreșit, și în cartea lui Miller (capitolul intitulat „O după-amiază de sîmbătă”) și am scos acest pasaj: 

„O, minunatele recreații de la toaletă! Lor le datorez cunoașterea lui Boccaccio, Rabelais, Petronius, a Măgarului de aur. Toate lecturile bune aș putea spune că le-am făcut la toaletă” (Henry Miller, Primăvară neagră, traducere de Cristina Felea, Iași: Polirom, 2019, p.52). 

6. Vineri, 13 mai 1983, o sîmbătă. Este aproape 5 dimineața. În timp ce înoată pe spate în Oceanul Pacific, Mihai Ursachi citește Sein und Zeit de Martin Heidegger. Sfîrșește lectura în amurg și se întoarce edificat la țărm, undeva în dreptul localității San Diego, California. Își trage blugii călcați la dungă, cămașa de satin, își pune lavaliera și se plimbă o oră prin Balboa Park. Ajuns acasă, lucrează întreaga noapte la o teză de doctorat despre relația dintre poezia lui Paul Celan și ontologia lui Heidegger... 

          Alte însemnări despre lecturi:

P.S. În imagine: Jean-Louis-Ernest Meissonier (1815 – 1891), Le Philosophe / The Philosopher (1878). Source: Wikimedia Commons.

Niciun comentariu: