sâmbătă, 23 mai 2020

Cîte cărți contează cu adevărat în viața unui om care și-a făcut obiceiul de a citi?

Un ghid bibliografic, realizat de un sobor de experți (și publicat cu vreo 10 ani în urmă), ne anunță că există (cel puțin)1001 de cărți pe care trebuie să le citim negreșit înainte de a muri: 1001 Books You Must Read Before You Die.

Dacă nu apuci să le citești pe toate, mori prost, incult, tont, mori degeaba. Se subînțelege că dacă mori deștept și erudit ca un istoric literar, fiindcă ai epuizat lista celor 1001 de cărți, sfîrșitul tău înseamnă cu totul și cu totul altceva: o fericire, un extaz, o voluptate. Mori ca un academician, ceea ce nu e de ici-colea…

Mă gîndesc că există, poate, și 1001 cărți pe care nu e nevoie să le citim înainte de a muri cu bine. Fiindcă, dacă îl credem pe Joseph Epstein, ele ne așteaptă deja în iad: „Căci și infernul are o bibliotecă. Dar una care cuprinde doar cărți SF și fantasy, doar romane de cel puțin 600 de pagini căznite...” („The Bookish Life”, First Things, 1 November 2018). Groaznic, fraților! Nu rentează să mori...

Dincolo de gluma de mai sus, ar trebui să ne punem măcar o dată întrebarea încuietoare: cîte cărți contează realmente pentru un om care și-a făcut obiceiul de a citi? 1001? 101? 11? 1? 0? Abia după ce ai citit și ai studiat mii de cărți, îți dai seama cît de puține au contat cu adevărat în viața ta, dacă au contat cît de cît. Să-și facă fiecare o listă și va sesiza imediat acest adevăr.

Dacă stau bine și mă gîndesc, eu, unul, nu ajung la o cifră mai mare de 10. Vă propun, deci, aceste scrieri. Știu bine: nu toate sînt capodopere. Dar nu învățăm numai din capodopere. Precizez de asemenea că nu există cărți obligatorii, bibliografii apodictice, liste fără de care n-am mai putea trăi. Există doar cărți (foarte puține) pe care le citim de plăcere…


Se cuvine să adaug și un top cronologic cu zece cărți care chiar au contat în viața mea de cititor haotic. Propun, deci:

          1. Petronius: Satyricon.
          2. Seneca: De brevitate vitae.
          3. Boccaccio: Decameronul.
          4. Montaigne: Eseuri.
          5. Cervantes: Don Quijote.
          6. F. M. Dostoievski: Idiotul.
          7. Franz Kafka: Castelul.
          8. Thomas Mann: Muntele vrăjit.
          9. Marguerite Yourcenar: Memoriile lui Hadrian.
         10. Roberto Bolaño: 2666.

          Alte însemnări despre liste de cărți:

P. S. În imagini: 1. Delphin Enjolras (1857 –1945), Lady reading by Lamplight. Source: Wikimedia Commons. 2. Lucas Cranach the Elder (c.1472- 1553), Saints Christina and Ottilia (1506). Source: Wikimedia Commons.

Niciun comentariu: