Nu-i bine să aduni multe lucruri. Ai impresia că tu le posezi, cînd de fapt ele te posedă pe tine: ai devenit fără să-ți dai seama robul lor.Vă mai amintiți ce a scris călugărul japonez Yoshida Kenko (c. 1283-1352) în privința posesiunilor? L-am menționat cu drag în Roata plăcerilor:
„Nu este demn de un om cu mintea întreagă să lase bunuri după moarte. Dacă e vorba de obiecte anoste, va oferi o privelişte dezolantă; dacă e vorba de obiecte de preţ, lumea se va gîndi că le-a îndrăgit prea mult. O avere imensă stîrneşte întotdeauna dispute. Moștenitorii se încaieră între ei, merg la judecată, ajung să se urască. Scutește-i de efort. Ai milă de nervii lor. Dacă ai de gînd, totuşi, să oferi cuiva un lucru modest, este bine să i-l cedezi încă de pe acum, cînd ai mintea limpede și știi ce faci. Păstrează numai ce-ți trebuie, căci nu-ți trebuie prea mult. În rest, atitudinea cea mai potrivită este să nu posezi nimic”.Yoshida Kenko nu este, firește, singurul înțelept care ne-a făcut acest îndemn. Am adunat și alte fragmente pe aceeași temă. Iată cîteva:
„N-ar fi rău să pricepem odată și odată că „omul care posedă este la rîndu-i posedat” (Nietzsche, Genealogia moralei).Să examinăm și versiunea lui André Gide:
„Tot ceea ce nu ești în stare să dăruiești te posedă” (Fructele pămîntului. Noile fructe, 1935).În consecință, cea mai mare greșeală e să primești daruri. Feriți-vă de binefăcători, sînt ca grecii... În „Instrucţiuni preliminare privind întorsul ceasului“, Julio Cortázar a spus cam așa, parafrazez cum (și cît) pot:
Ia bine seama: cînd cineva ți-a dăruit de ziua ta un ceas, ai primit odată cu el o grămadă de necazuri. Ai intrat deja în bucluc. Căci nu ți s-a oferit doar ceasul, nici vorbă de asta, ți s-a dăruit, în realitate, un mic infern poleit. Vei prinde ceasul la încheietura mîinii, va fi o parte din tine. Odată cu prețiosul ceas, ți s-a dăruit și obligația de a-l întoarce zilnic, va trebui să te trezești cu noaptea în cap. Vei pune ceasul să sune, dar cînd va suna, vei sări înspăimîntat din așternut. Dacă nu-l vei întoarce, nu va mai fi un ceas adevărat, va înțepeni. Dar nu e doar asta. Odată cu ceasul, ți s-a dăruit și obsesia de a ști în orice moment al zilei ora exactă. Vei fi cu ochii pe el: dacă rămîne în urmă, dacă o ia înainte? O să-ți faci o mie de griji...Așadar, cînd ți-ai serbat ziua și ai primit în dar – de la un amic viclean – un ceas de mînă, n-ai aniversat de fapt ziua ta, ci ziua ceasului pe care, imprudent, l-ai acceptat...
Alte însemnări pe aceeași temă:
- Poți fi sărac cînd ai o avere de 300 de milioane de sesterți?
- A fi cu adevărat cult înseamnă a ști temeinic doar 5 sau 6 cărți...
P. S. Călugărul dominican Henricus Suso / Heinrich Seuse (1295 - 1366) a compus un tratat cu titlul Horologium sapientiae, Orologiul înțelepciunii (1333-1337). Textul cuprinde un dialog între Sapientia și autor. Miniaturistul medieval și-a închipuit orologiul sub forma imaginii de deasupra acestei note.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu