Îmi amintesc că Flaubert propunea, într-o epistolă, o viziune restrînsă: a citi înseamnă a reciti, a cunoaște bine de tot cinci-șase cărți. Nici una în plus:
„Cît de știutori am fi dacă am cunoaște bine numai cinci sau șase cărți...”.E preferabil să te rezumi strict la ele. În opinia lui Flaubert, a fi cult înseamnă a stăpîni realmente un număr foarte mic de autori, numiți de obicei „clasici”, dintre care nu pot lipsi eseurile lui Montaigne, în primul rînd, dar și Vergiliu, Rabelais, Voltaire. Nu știu dacă Flaubert vorbea foarte serios, mă îndoiesc, totuși, deși prozatorul nu prea avea timp de citit fiindcă scria toată ziua, ba și noaptea, dar o astfel de lectură intensivă i se potrivea perfect.
Citea textele lui Montaigne în pat, înainte de somn, pentru a se liniști după cincisprezece ore de scris înverșunat, agonic:
„Je lis du Montaigne maintenant dans mon lit”.În schimb, cînd a lucrat la Bouvard et Pécuchet, este un fapt cunoscut de toată lumea, a străbătut cîteva mii de volume, și-a luat și notițe conștiincioase, pentru a-i transforma pe cei doi nătări în făpturi enciclopedice, cu lecturi vaste și cunoștințe nesfîrșite.
Cînd recomanda lectura unui număr infim de cărți, Flaubert se referea, probabil, la o lectură de plăcere, deși plăcerile se uzează în timp. La a suta lectură, bucuria nu mai este una și aceeași, imuabilă, ceva s-a modificat negreșit în noi, ceva s-a rupt, dispoziția, modul de a gîndi și de a simți.
Am constatat asta de unul singur, recitind cărțile care m-au fermecat în copilărie și adolescență. Faptul că n-am mai trăit aceeași voluptate m-a pus serios pe gînduri, m-a întristat. Jocul cu mărgele de sticlă și chiar Doctor Faustus, citite cîndva cu maxim interes, nu-mi spun același lucru (ceea ce este firesc, la urma urmelor) și nu-mi mai plac la fel de tare (ceea ce nu mi se mai pare deloc firesc). M-am uscat, je este un autre, am devenit altul
În treacăt fie spus, un semn rău mi s-a părut și neputința mea de a reciti Părerile despre viață ale motanului Murr de E.T.A. Hoffmann. Sîntem niște viețuitoare care involuează neîncetat, nu mai sîntem astăzi ceea ce am fost ieri, n-am mai fost ieri ceea ce fusesem alaltăieri. Și nici mîine nu vom mai fi ceea ce sîntem azi, poate nu vom mai fi deloc.
Faptul că îmbătrînim, că plăcerile se ofilesc, mă face sceptic în legătură cu cei ce pretind sus și tare că nu mai citesc cărți noi, că s-au resemnat să citească din nou și din nou doar 5 sau 6 cărți. Dar despre asta am mai scris...
P. S. În imagine: Matthias Stom(er) (c.1600 - 1650), Junger Mann, lesend im Kerzenschein, Young Man Reading by Candle Light (1635). Source: Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu