Într-o carte amuzantă (Beowulf on the Beach, 2009), Jack Murnighan, un cititor insolent de felul lui (a antologat într-un alt volum cele mai aprinse scene erotice din istoria literaturii), a formulat cîteva „reguli de lectură”. Mi s-au părut de bun simț și le-am comentat mai jos.
1. Nu uita să ții între degete un creion.
Subliniază enunțurile care îți plac, scrie pe margine sau deasupra paginii (cînd e loc), dacă ai spațiu în carte (poate ai norocul să găsești o pagină albă chiar la început, deși editorii sînt tot mai zgîrciți cu hîrtia), fă-ți un index de materii. Nu aștepta să te izbească semnificația, caut-o, fii activ. Merele nu cad mereu din pom.
2. Citește cît poți de lent / de încet.
Fii meticulos, ardelean! Nu te grăbi niciodată, nu sări peste rînduri, pasaje, chiar dacă e vorba de un roman polițist și dorești să-l prinzi pe odiosul criminal înaintea detectivului. Unii cititori evită descrierile și nu urmăresc decît dialogurile. Greșesc... Borges citise unele cărți de atîtea ori încît putea recita fragmente întregi din autorii preferați. În lecțiile sale, Nabokov cerea studenților să nu omită nici un detaliu. Dacă n-ai fost atent la un enunț, citește-l din nou, ca și cum ar fi enunțul cel mai important din întreaga carte. Totul se sprijină pe el. Dacă l-ai ratat, nu vei pricepe absolut nimic, ai muncit degeaba.
3. Recitește.
Este ceea ce a făcut cel mai bine Borges însuși toată viața lui și nu doar cînd și-a pierdut complet vederea. Într-o epistolă către Lucilius, Lucius Annaeus Seneca a spus o vorbă decisivă: „În loc să răsfoiești într-o zi o mulțime de cărți și să nu-ți rămînă aproape nimic în minte, alege mai degrabă un singur volum, citește cîteva pagini, memorează un fragment și apoi meditează asupra lui”.
4. Caută lucrurile istețe, sugestiile cu privire la viață, la sensul ei.
Găsești în marile cărți învățături care te privesc numai pe tine, îndemnuri și exemple menite doar ție. Dacă le eviți, vei păți ca Stefano din povestirea lui Dino Buzzati, Monstrul Colombre. Primești „Perla mării”, cînd ai ajuns în pragul morții și nu-ți mai folosește la nimic.
5. Ia aminte la pasajele ironice, la umorul personajelor, la jocurile de cuvinte, la modul în care curge o frază, la ritm.
6. Nu rata chestiunile care par lipsite de importanță, lexicul, jocurile de cuvinte.
7. Nu te enerva.
Dacă nu pricepi imediat o afirmație, semnificația unui pasaj, miza cărții, nu-i nici o tragedie, n-a intrat timpul în sac. Înțelegerea este un proces anevoios, cere timp, răbdare, nu vine niciodată printr-o intuiție subită, de ordin mistic. Intuiția se petrece (dacă se va petrece) abia la sfîrșitul lecturilor. Nu poți înțelege totul dintr-odată. Principalul e să „smulgi” cît mai mult dintr-o singură lectură.
8. Fă-ți o antologie, o colecție de citate, „a commonplace book”.
Așa a procedat și Lev Nikolaevici Tolstoi (ca să nu vorbim de alții), în A Calendar of Wisdom, cînd s-a decis să devină înțelept (cam tîrziu, la 58 de ani). A adunat 365 de citate (nu foarte lungi) pentru fiecare zi din an (nu evita sărbătorile, avea citate și pentru 31 decembrie, dar și pentru 1 ianuarie) și reflecta la fiecare din ele, cu o energie sporită pe măsură ce se apropia de sfîrșit, de gara din Astapovo.
9. Alege-ți ediția potrivită.
Evită edițiile ieftine, sînt publicate de șnapani. Este de preferat să fie una cu note în subsolul paginii (să le poți consulta imediat) și nu așezate la finele cărții. Saltul înainte și înapoi e plictisitor.
10. Alege-ți traducerea potrivită.
(Aproape) întotdeauna, traducerile recente sînt mai bune decît versiunile mai vechi. Există, desigur, și excepții. Faust în traducerea lui Blaga mi se pare mai bun decît Faust în traducerea lui Doinaș. Traducerile în proză ale poemelor epice (Iliada, Odiseea, Eneida, chiar Divina commedia etc.) sînt cu siguranță mai fidele, mai credincioase sensului literal (singurul care contează pentru noi), decît compunerile cu ritm și rimă ale traducătorilor interbelici.
11. Fugi ca dracu de tămîie de traducerile care circulă pe internet.
Sînt de cele mai multe ori foarte vechi, neîngrijite, inexacte. Cel mai prost lucru este să-l citești pe Boccaccio într-o ediție din secolul al XIX-lea, din care traducătorul a eliminat toate pasajele dubioase. Așa a găsit de cuviință să facă și Mariella Seulescu, cînd l-a tradus pe Montaigne, prin anii 40 ai secolului trecut. A rezultat un text arhaizant și pudic, absolut înfiorător, din care nu mai înțelegi mare lucru, oricît de mult te-ai strădui.
12. Nu privi mai întîi ecranizările.
N-ai făcut nici o scofală. Mai ales dacă filmul e tîmpit. Riști să nu mai deschizi cartea. Subtilitățile de limbaj se pierd cu desăvîrșire, sensul cărții e deturnat (drama devine melodramă, ca în Human Stain, după romanul lui Philip Roth), nu mai pricepi nimic. În plus, nu poți trece filmul la bibliografie.
13. Înainte de orice, implică-te în lectură, dă dovadă de curaj.
Intră în dialog cu autorul, încearcă să răspunzi la întrebările lui și, de asemenea, să-i pui tu însuți întrebări. Îndoiește-te, fii mefient, critic, sceptic, interoghează fiecare propoziție, fiecare cuvînt. Dar nu uita să-ți păstrezi deferența. Unii autori chiar au scris cărți bune, nu mint...
P. S. În imagine: Federico Faruffini (1833 - 1869), La lettrice - Clara (1864-1865). Source: Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu