joi, 10 septembrie 2020

De la Tolstoi la Bolaño. 5 romane pe care ar trebui să le recitim imediat

În seara asta, sînt trist. De obicei, sînt vesel și bine dispus, doar mă știți. Dar fix în seara asta, nu. Suspin, nu-mi găsesc locul. Mă îndoiesc că ați dori să aflați de ce sînt trist. Aveți alte chestii pe suflet, dureri, suferințe, presimțiri negre, ocluzii intestinale, nu vreau să vă împovărez cu nimicuri. Dar parcă tot v-aș spune.
Tristețea m-a cuprins, firește, de la cărți și lecturi. Ieri, am mai cumpărat 5 cărți noi, alte 5 cărți noi, pe lîngă alte 5 cărți noi, pe lîngă alte 5 cărți noi. Știți ce defect au? Încă nu le-am citit. Și asta mă roade. Lîngă patul meu s-a adunat un morman fioros de cărți. Nu contează cît am dat pe ele, sînt putred de bogat, trăiesc din scris și scrisul e, negreșit, o meserie foarte bănoasă, contează că în „viitorul ce va să vină” (nimeni nu-l poate opri, nu avem norocul să trăim în nunc stans, într-un veșnic „acum”) va trebui să-mi fac timp și să le parcurg din doască în doască. 

Dacă încep un volum, eu, unul, nu mă las și-l duc pînă la capăt, oricît de lamentabil și banal ar fi. Nu sînt, deci, ca savanții care citesc doar primele 15 de pagini (sau nici atît), își fac o idee fermă („Cartea asta e o porcărie!”) și renunță cu sufletul împăcat: „Alta la rînd, cu asta m-am dumirit definitiv”. Într-o epistolă cunoscută: Plinius cel Tînăr a spus că oricît de proastă ar fi o carte tot îți oferă ceva: un gînd inedit, aruncat din întîmplare (hazardul e mereu inventiv), o propoziție profundă, un epitet neașteptat, agățat de un substantiv etc. Parcă nu-mi vine s-o arunc...

În Roata plăcerilor: De ce n-au iubit unii înțelepți cărțile?, am elogiat obiceiul de a citi și judeca sine ira et studio cărțile recente. Vei încerca, poate, o plăcere nouă, vei trăi un „frison nou”, vei trăi... Nu sînt în stare să-mi aleg doar 5 cărți, 5 clasici - ca William Hazlitt - și să mă rezum la ei/ele. Și tocmai de aici a pornit tristețea mea. Uneori, aș dori să ignor aparițiile recente, să mă retrag într-o odaie, să nu-mi mai pese de lume, de cursuri și seminare, de nimeni, și să recitesc numai pe alese, după voie și plac. Mi-am făcut o listă de plăceri verificate, un canon personal:
  • Lev Nikolaevici Tolstoi, Război și pace, traducere de Ion Frunzetti & Nicolae Parocescu, București: Editura Cartea Românească, 2018, 1432p. Prozatorul a lucrat la Război și pace timp de 6 ani, din 1863 pînă în 1869. L-a revizuit (sintagme, structură) pentru o ediție definitivă în 1873. Cunosc înțelepți care au citit romanul lui Tolstoi de cel puțin 12 ori, nu-i numesc pentru că mi se face frică, isprava lor mă bagă în nevroză. G. Ibrăileanu își lua un concediu de 14 zile de la Facultate și nu mai ieșea din casă, citea de plăcere.
  • Lewis Carroll, Alice în Țara Minunilor, traducere de Antoaneta Ralian & Ioana Ieronim, București: Humanitas, 2016, 140p. Nu e mult de citit. E cartea preferată a lui Alberto Manguel, a citit-o de 30 de ori. Într-o lucrare de-a lui i-a urmat structura, o poate recita pe de rost la orice oră din zi și din noapte. A studiat-o minuțios, așa cum ne cerea Mihai Ursachi să învățăm lecțiile la Germană: „dumnezeiește”.
  • Philip Roth, Teatrul lui Sabbath, traducere de Iulia Gorzo, Iași: Polirom, 2013, 518p. Am răsfoit-o chiar acum, am recitit cîteva pasaje subliniate cu roșu - „Oare viața de apoi chiar i se potrivea? Avea îndoieli serioase...” (p.499) -, am rîs, am parcurs dialogul dintre Sabbath și Drenka în spital, am sărit de la o pagină la alta, mi-am amintit imensul regret al lui Mickey Sabbath: nu făcuse, săracul, „nimic pentru Israel” (p.228) și era foarte vinovat... Dar asta nu înseamnă cîtuși de puțin a reciti o carte. Trebuie să începi cu începutul și să nu te oprești pînă la sfîrșit, iar cînd ai ajuns la sfîrșit, să o iei de la început.
  • Roberto Bolaño, 2666, traducere de Eugenia Alexe Munteanu, București: Editura Univers, 2016, 3 vol., 1104p. Nici nu îndrăznesc să vă spun că o astfel de carte se cuvine citită măcar de 5 ori. Și pentru o frază ca asta: 
„Acum știam că a scrie este inutil. Sau că merită efortul doar dacă ești dispus să scrii o capodoperă. Cea mai mare parte a scriitorilor greșesc sau se joacă. Poate că a greși și a se juca e același lucru, cele două fețe ale aceleiași monede. În realitate, niciodată nu încetăm să fim copii, copii monstruoși plini de bube, și de varice, și de tumori, și de pete pe piele, dar copii pînă la urmă, adică niciodată nu încetăm să ne agățăm de viață pentru că sîntem viață. S-ar putea spune că sîntem teatru, sîntem muzică. De asemenea, sînt puțini scriitorii care renunță. Ne jucăm de-a credința că sîntem nemuritori. Greșim cînd judecăm propriile noastre opere și cînd judecăm întotdeauna inexact operele celorlalți. Ne vedem la decernarea Premiului Nobel, spun scriitorii, ca și cum ar spune: ne vedem în iad”.
  • Howard Jacobson, Chestiunea Finkler, traducere de Carmen-Iulia Bourceanu, București: RAO, 2011, 347p. De ce? Parce que, vorba lui Charles Dantzig. Și pentru că am început-o acum două săptămîni și încă n-am terminat-o...
Așadar, cum e mai bine să recitești o carte? Nu-mi dau seama. Probabil în întregime. Un prieten mi-a trimis cîndva un fragment din neprețuitul Lewis Carroll. Conține un principiu sfînt, irefutabil, regal. Cînd te-ai hotărît să recitești Alice în Țara Minunilor (sau alt volum comparabil), începe cu prima pagină, alt chip nu e:
„The White Rabbit put on his spectacles:
- Where shall I begin, please your Majesty? he asked.
- Begin at the beginning, the King said gravely, and go on till you come to the end: then stop”.
          Alte recomandări de lectură:


P. S. Pliny’s Letters, Book 3, Epistle 3, 5, 10: „Nullum esse librum tam malum ut non ex aliqua parte prodesset”. Nici o carte nu e atît de proastă încît să nu găsești chiar nimic de folos în ea.

P. P. S. În imagine: Franz Reichardt (1825–1887), Pater Prior in der Klosterbibliothek (1887). Source: Wikimedia Commons.

2 comentarii:

dragoş c spunea...

mai e o traducere nouă din război și pace, a lui nicolae iliescu, mult mai actuală, a apărut la editura leda/corint și e retipărită la litera.

Valeriu Gherghel spunea...

Da, am văzut aseara, am vrut să trimit la ea, dar cum n-o am, m-am mărginit la traducerea veche, pe care am citit-o.

Mulțumesc.