5 înțelepți care n-au iubit cărțile. Cu un pasaj semnificativ din jurnalul lui André Gide

Pentru mulți dintre noi cărțile sînt o bogăție neprețuită. Nu știm ce ne-am face fără ele și nu ne putem închipui o viață lipsită de mîngîierea și sprijinul lor. În pofida judecății comune, au existat înțelepți (scriitori și filosofi pe deasupra) bibliofobi.

În Roata plăcerilor: De ce n-au iubit unii înțelepți cărțile?, am enumerat deja cîteva nume prestigioase: Seneca, Marcus Aurelius, Montaigne, Sir Thomas Browne, David Hume, Rousseau etc.

Toți sus-numiții prețuiau lectura, dar nu-și doreau multe cărți, Flaubert s-a oprit la 5 - 6. Ce-i prea mult dăunează grav sănătății mintale. Înțeleptul știe să se restrîngă la cîteva tomuri, decisive. El folosește cartea ca să reflecteze la un pasaj, la o opinie inedită, la judecata unei autorități. Nimic nu e mai nociv decît o lectură de plăcere, au spus Kant, apoi Schiller. Un filosof nu citește la întîmplare și nu se emoționează. Și, mai ales, nu citește literatura plebee: poezii, romane, eseuri rapsodice, fantezii narative, tragedii. Înțeleptul re-citește.

Sînt aproape sigur că bunul Immanuel Kant n-a citit nici măcar o pagină din romanul lui Goethe, Suferințele tînărului Werther (1772). Nu socotea neapărat că literatura e sub demnitatea lui, pur și simplu n-avea chef să-și piardă vremea cu fleacuri. Meditația e ceva serios, grav, sublim, mistic, plăcerea de a citi este, în schimb, o frivolitate strigătoare la cer. Toți acești înțelepți au sugerat (cînd nu au declarat direct și cît se poate de literal) că, măcar în unele cazuri, un incendiu al bibliotecilor ar fi binevenit (chiar salutar). Sir Thomas Browne a mers cu îndrăzneala (și blasfemia) pînă la a numi Biblioteca Vaticanului: n-ar fi rău să fie mistuită de un incendiu misterios.

În treacăt fie zis, ar fi fost o grozăvie de neînchipuit. Mai bine să nu ne gîndim la asta...

O vreme, tema „incendiatorilor” de cărți nu m-a mai preocupat, n-am mai căutat bibliofobi. Numai că întîmplarea își bate joc de om. Am găsit recent, într-un eseu despre „jocul insulei pustii” un fragment din jurnalul lui André Gide (1869 - 1951). L-am tradus cum m-am priceput și îl reproduc mai jos. Ia citiți, rogu-vă:

„Neprețuita Marie-Thérèse mă ajută să pun oarece ordine în bibliotecă. Cît de multe cărți care nu-mi folosesc la nimic și nu-mi vor folosi niciodată! Aș binecuvînta incendiul care m-ar elibera din haosul lor înfricoșător. În fond, există prea puține lucruri la care țin cu adevărat. Numai că nu știu cum să ies din încurcătură în chip decent; și tocmai pentru a scăpa de ele [de cărți și de proprietăți, adică] plec uneori în călătorie” (A. Gide, Jurnal, 23 decembrie 1931).

Nu mai e nimic de spus...

P. S. În imagine:  Jan van Eyck (circa 1390 - 1441), Madonna des Kanonikus Georg van der Paele, Detail: „Bibel und Brille des Kanonikus” (1436). Source: Wikimedia Commons.