O cafea în casa lui Balzac. Cît de tare a fost cafeaua și ce am discutat cu un poet de limbă oc...

Cînd am ajuns în Paris, în 1986, primul lucru pe care am vrut să-l văd a fost, desigur, casa lui Balzac. A avut mai multe, chiar un soi de palat, pe strada Fortunée, dar nu s-a păstrat decît clădirea din strada Raynouard, nr.47, care pe vremea lui era la marginea orașului, iar acum e aproape în centru. Din grădină vezi turnul Eiffel. Pe vremea lui Balzac, casa mai avea o ieșire în rue Berton, nr. 24, o străduță foarte îngustă (o puteți admira în imaginea de mai sus), pe unde autorul fugea de creditori. 

M-a întîmpinat Daniel Gagneux (un tînăr slab, deșirat, famelic și pleșuv, precum actualul rege al Franței), de profesie poet de limbă oc, și din cînd în cînd ghid al casei. I-am spus că eu sînt poet de limbă oïl, asta l-a impresionat teribil și am devenit prieteni la cataramă. 

Daniel mi-a arătat mai întîi bastonul cu turcoaze: Balzac l-a comandat prin 1834, cînd vizita asiduu teatrele și saloanele, în căutarea unor frumuseți frugale, care nu l-au ignorat cîtuși de puțin, deși prozatorul era scund, gras și cam știrb. Ce-i Femeia!!! Bastonul măsoară 90 de cm în lungime și Daniel mi-a șoptit că are proprietăți magice verificate, iar eu i-am cerut imediat să facă în așa fel încît Balzac însuși să se înfățișeze în fața noastră, dar unealta n-a funcționat tocmai atunci. 

Am urcat la etaj și am ajuns în biroul lui Balzac. Nu scria în picioare la un pupitru (ca Hemingway sau Philip Roth), cum scornesc neștiutorii, nimeni nu poate rezista 18 ore în picioare, amănuntul este, categoric, o fantezie feminină. 

Daniel m-a invitat să mă așez în fotoliul lui Balzac, chiar a insistat, dar am respins categoric oferta. Ar fi fost o blasfemie. Fotoliul adăpostise un șezut ilustru... Apoi mi-a arătat cafetiera (legendara cafetieră din porțelan de Limoges, fabricată în 1833) cu inițialele H. B. și mi-a propus să bem o cafea împreună.

Balzac ajungea la 25 de cafele pe zi și folosea trei soiuri de boabe de cafea: de pe insula Bourbon, din Martinica și din Yemen. N-am putut să-l refuz a doua oară, ar fi fost o gravă impolitețe. Daniel a scos trei punguțe (exact sorturile folosite și de prozator), a amestecat praful și a pus cafeaua la fiert. În același timp, m-a asigurat că va fi o cafea tare și că s-ar putea să nu dorm. Am băut lichidul fierbinte, am discutat despre decadența poeziei după episodul binecuvîntat al trubadurilor, momentul s-a prelungit, pentru un poet de limbă oc, subiectul e inepuizabil. 

Era noapte cînd am revenit la hotel. Bineînțeles că n-am reușit să adorm. După ce m-am chinuit două ore, exasperat, am deschis laptopul și am compus un lung poem în limba oïl. Cînd am ajuns la strofa 147, în zori, m-am lăsat păgubaș și am ieșit la o plimbare. Am evitat cu grijă strada Raynouard. 

Pînă m-am întors în România, n-am mai dormit. Poemul a rămas, din păcate, neterminat...

P. S. Specialiștii au făcut calculul. Pentru a realiza Comedia umană Balzac a băut între 17 și 25 de cești pe zi, o ceașcă la fiecare 17 minute. 

P. P. S. În imagine: Georges Aufray (1864 - 1941), La maison de Balzac, rue Berton, à Passy (1916). Source: Wikimedia Commons.