Puțini bănuiesc, probabil, că episcopul George Berkeley - a cărui filosofie este imperfect rezumată de adagiul esse est percipi - a fost un înverșunat empirist și experimentator. Cel care a negat existența obiectivă a lucrurilor (lucrul ar fi doar un ghem de senzații) a fost, în realitate, spun biografii, un fanatic al cunoașterii, un temerar al adîncimilor gnoseologice. Scurt formulat: un curios.
Cercetările l-au condus și la un soi de experimentum crucis. George Berkeley a dorit să trăiască și să cunoască (pe viu, cum s-ar zice) senzațiile încercate de om în proximitatea morții. În acest nobil scop, și-a pus ștreangul de gît, a chemat un prieten și i-a cerut să taie funia de îndată ce îi va face semn. Apoi s-a aruncat în gol. Nu a mai avut timp să facă semnul promis, fiindcă bunul episcop a leșinat. Prietenul și-a pierdut, el, capul și a reacționat cu oarecare întîrziere.Berkeley a avut, totuși, noroc. După ce a zăcut o vreme, și-a revenit în chip miraculos. Nu a povestit însă nimănui ce a simțit în momentele în care a fost vecin cu moartea. Ne putem numai închipui...
Hotărît spus: istoria cunoașterii are, în definitiv, caraghioșii ei incomparabili...
P. S. În imagine: Pietro di Cristoforo Vannucci / Pietro Perugino (c. 1446/1450 – 1523), Saint Jérôme soutenant deux jeunes gens injustement pendus (1470 - 1473). Source: Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu