Nu de mult am citit (într-o revistă culturală) pentru a nu știu cîta oară că divinul Will Shakespeare și divinul Cervantes au răposat în una și aceeași zi. Adică în 23 aprilie 1616. Asta da potrivire, și-au zis istoricii literari. Dramaturgul și prozatorul parcă s-au vorbit între ei...Forurile spirituale ale umanității au ținut minte această mirabilă coincidență și au proclamat sfînta zi de 23 aprilie Ziua Cărții. Acesta este motivul pentru care librăriile de pretutindeni vor avea astăzi un program prelungit pînă după miezul nopții, deși nu vor avea cumpărători în plus, cel puțin în România.
Avem motive de bucurie? Din păcate, nu prea. Sîntem îndemnați să ne veselim la o comemorare. În data de 23 aprilie 1616, vor fi murit mulți oameni pe glob, nimeni nu poate contesta acest adevăr banal. Dar nu e deloc sigur (dar deloc!) că Shakespeare și Cervantes au trecut Styxul simultan, în aceeași barcă.
Totul este numai o ipoteză mult prea entuziastă. S-o luăm agale. În primul rînd, cei doi scriitori trăiau în calendare diferite, în succesiuni temporale diferite. Nu fac o glumă. Cervantes și Spania catolică trăiau după calendarul gregorian (cel nou, introdus la 1582), Shakespeare și Anglia puritană, în calendarul iulian (cel vechi, la care Anglia a renunțat abia în 1752). Pe atunci diferența dintre cele două cronologii era de 10 zile, azi cred că a crescut la 14.
Ceea ce în Anglia însemna (după calendarul iulian) 23 aprilie, în Spania însemna 3 mai (conform calendarului deja acceptat acolo, cel gregorian). În consecință, pentru un englez 23 aprilie însemna altceva decît pentru un spaniol.
Să vedem acum ce e cu 23 aprilie 1616, ziua socotită multă vreme ca ultima din viețile lui Cervantes și Shakespeare. După cercetări recente, Cervantes a murit, de fapt, în Madrid la data de 22 aprilie 1616 (după calendarul gregorian, adoptat și de noi), în vîrstă de 69 de ani. A fost înmormîntat o zi mai tîrziu în biserica trinitarienilor desculți din același oraș. Nu a avut parte de liniște. Osemintele i-au fost mutate de la locul lor și, de ani și ani de zile, arheologii și istoricii sînt în căutarea rămășițelor lui.
Shakespeare a fost înmormîntat în basilica Sfînta Treime din Stratford-upon-Avon (un edificiu impunător) în ziua de 26 aprilie 1616 (după calendarul iulian). Așa scrie în registrul bisericii. Avea 52 de ani. Biografii cred că a murit în 23 aprilie. Este tot o convenție. Dacă data de 23 aprilie ar fi corectă, după calendarul gregorian ea ar desemna ziua de 3 mai 1616.
În concluzie, Miguel de Cervantes Saavedra a murit (probabil) cu 11 zile mai devreme decît William Shakespeare. Ultimul a murit pe stil vechi, primul pe stil nou...
P. S. În imagine: Virgil Mosaic, Bardo Museum (sec. III). Source: Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu