duminică, 22 ianuarie 2023

Cum să scrii un roman cînd nu ai nici cerneală, nici pană, nici inspirație: Soluția lui Walter Scott

Poetul Charles Simic (1938 - 9 ianuarie 2023) a remarcat odată, și pe bună dreptate, că adeseori nu ținem minte dintr-o carte decît amănuntele cele mai bizare, ori cele mai insignifiantre, rareori acțiunea și, cu atît mai puțin, ideile, opiniile originale. 

De altfel, aș face adaos, nu citim niciodată pentru a achiziționa idei noi, ci pentru a găsi confirmări cît mai numeroase pentru cele vechi. Ideile noi ne displac, dintr-un motiv evident: ne strică buna dispoziție și armonia interioară. 

Să vedem, deci, ce a reținut Simic din niște cărți despre care uitase pînă și faptul că le-a citit cîndva (uitase că uitase), deși le subliniase riguros la prima lectură, după cum a constatat cu surprinsă tristețe, cînd le-a scos din bibliotecă și le-a răsfoit. A reținut pentru totdeauna faptul că: 

          1. Sfîntul Augustin a scris într-un comentariu că nici el nu pricepe în ce scop a creat Dumnezeu musca. Informația lui Simic este perfect adevărată, multă vreme ereticii au susținut că musca și, în general, insectele au fost create de Belzebuth, poreclit, cum altfel?, „Prințul muștelor”. În povestirile bogomililor, eretici dualiști din secolul al VIII-lea, Fîrtate a creat albina, dar Nefîrtate nu s-a lăsat mai prejos și a creat viespea. 

          2. Unul din personajele lui Beckett (din romanul Murphy) este condamnat la 10 zile de închisoare pentru motivul că a cerșit fără să cînte. Să nu uităm, deci, că mîna întinsă are nevoie de un arcuș. 

          4. Emily Dickinson a exclamat într-o epistolă că se simte foarte singură, foarte deprimată; afară ploua cumplit („cats and dogs”, cum spun englezii), vrăbiuțele s-au ascuns prin copaci, Emily nu le-a zărit și a presupus că nici una dintre ele nu avea umbreluță. 

Mi-am amintit, în seara asta, de articolul poetului Simic (iată un amănunt destul de ciudat!) și asta mi-a dat impulsul să-mi fac și eu o listă cu bizareriile care mi-au rămas în memorie, deși contextul s-a pierdut în cea mai leneșă uitare. V-am spus nu demult că internetul, cărțile electronice și renunțarea la obiceiul de a copia într-un caiet pasajele „esențiale” dintr-o carte ne-au stricat definitiv ținerea de minte. Am devenit amnezici. Seneca putea recita cărți întregi pe de rost, noi nu mai sîntem în stare să memorăm nici măcar două versuri. Nimeni n-a deplîns suficient această tragedie. Așadar, ce-mi amintesc din cărțile pe care deja le-am uitat... 

          1. Într-un pasaj din scrisorile către Louise Colet, cred, dar s-ar putea să mă înșel, Gustave Flaubert spune că în bordelul lui Kuchuk Hanem, dansatoarea din Esna, mirosea aspru „a lemn de santal, a sudoare și a păduchi”. M-a uimit asocierea de arome și izuri, nu-mi pot închipui acest miros. 

          2. Cînd a înghițit arsenicul, Emma Bovary a simțit în gură „un gust iute ca de cerneală”. Asta mi-a rămas în cap deși ignor cu desăvîrșire numele tuturor amanților sus-numitei doamne, s-ar putea ca pe unul să-l cheme Rodolphe, iar pe celălalt Léon, dar nu bag mîna în foc, e posibil să greșesc... 

          3. În Evul Mediu, faptul de a citi o carte și de a extrage informații / pasaje din ea se numea „defloratio”. Cîteva enciclopedii din secolul al XII-lea au fost intitulate Libri deflorationum

          4. În Londra, există un edificiu care poartă o inscripție curioasă: 

„În aceasta clădire, Charles John Huffam Dickens (1812 - 1870) și-a petrecut, împreună cu onorabila lui consoartă, luna de miere [sic!]”. 

Nu știu de unde am scos-o, dar nostimul anunț este riguros adevărat. Trebuie să vizitez imediat Londra. Mîine îmi cumpăr bilet și sar în trăsură... 

          5. Odată, pe cînd călărea printr-o pădure din Selkirkshire, Sir Walter Scott a fost cuprins de o inspirație imperioasă. Firește, nu avea nici hîrtie, nici condei, nici cerneală, nimic. A împușcat o pasăre, i-a smuls o pană, a înmuiat-o în sînge, a notat fraza care îl obseda... 

P. S. În imagine: „Federico II con il suo falco” (De arte venandi com avibus, sec. XIII). Soursa: Wikimedia Commons.

3 comentarii:

Monica spunea...

Sunt foarte, foarte curioasa ce fraza il obseda pe Sir Scott si mai ales in care cerc al Infernului a ajuns pentru abominabila sa fapta.

Valeriu Gherghel spunea...

Nu-mi închipui. Din câte știu, Walter Scott dicta. Și nu se preocupa de finețurile stilului. Cel puțin asta dovedește „Ivanhoe”. De ajuns în iad, a ajuns cu siguranță. Dar, din păcate, iadul nu seamănă cu povestea lui Dante. E un foc otova...

vio spunea...

Eu îmi amintesc doar că flăcăul (?) din Roșu și Negru știa Biblia pe de rost (poate doar NT?), adică dacă cineva deschidea ceaslovul :D la întîmplare și îi citea primul rînd, el putea continua de acolo. Mi-am amintit și că-l chema Julien Sorel, dar nu am fost sigură. Mai drăguț e că nu mai eram sigură dacă am citit asta sau Catedrala din Parma de domnul autor și, ce surpriză, catedrala era mănăstire. M-am mai liniștit.
În plus, m-a deranjat la domnul Mihail Sebastian că scria în Jurnal că a f*t*t-o pe x. Așa vulgar n-avea voie nici în jurnal, mi-am zis eu. Mă rog, i-am citit Jurnalul de trei ori, mă gîndesc eu că l-am iertat.