Mihai Ursachi ascultîndu-l pe Mihai Ursachi

     Există oameni inteligenți și talentați care nu citesc. Unii ar spune că de aia nu citesc, fiindcă sînt inteligenți (talentul nu mai contează). Este o formă de inteligență care nu-mi este deloc simpatică.

      Fiecare dintre noi a întîlnit de-a lungul vieții cîțiva „ne-cititori” faimoși. Cel mai memorabil pentru mine a fost poetul Mihai Ursachi. Nu l-am surprins niciodată citind dintr-un alt autor decît din el însuși. Citea frumos cu glas tare, mai bine decît toți actorii la un loc. Era un bun recitator. Citea minunat Triplu poem pentru bătrânul porcar Garibaldi. Parcă îl și vedeai pe porcar mînîndu-și porcii prin Țicău (o mahala a Iașilor, în care Mihai Ursachi a vrut să ridice o piramidă), hrănindu-i grijuliu cu halva și cozonac și scărpinîndu-i după urechi.

     Dar de citit o carte nu l-am văzut niciodată, niciodată, niciodată. Chiar dacă mă înființam la ușa lui din fundacul Dochia nr. 9 pe neașteptate. Nu putea fi surprins. Ori dacă citea cu adevărat, se ascundea bine de ceilalți și nu-i plăcea să fie văzut în această postură umilitoare.

     Noi mai intram prin librării, cumpăram noutăți. Apăruse La bal cu Marcel Proust de Martha Bibescu. I-am pomenit de carte, titlul. M-a privit cu un soi de scîrbă, de uimire placidă, încît am conchis că făcusem o proastă afacere. Nu trebuia să fi cumpărat volumul. De cele mai multe ori îți cerea să-i povestești impresiile de lectură. Nu avea răbdare, îi plăcea prea mult să vorbească și să se asculte, era îndrăgostit de sine. Prindea un amănunt și începea o divagație care, pînă la urmă, ajungea la subiectele lui preferate: Goethe, Poe, Eminescu, Mihai, Mihai Ursachi. Cartea cumpărată recent rămînea în urmă, un subiect închis. Pentru totdeauna. Nu mai cutezai să-l tulburi.

     S-a întors după zece ani petrecuți în State (1981 - 1990), dar tot nu citea. De la o prietenă, am înțeles că o punea să-i citească din lirica proprie, poezii de Mihai Ursachi. Mihai Ursachi audiind poezii de Mihai Ursachi! Asculta gînditor și, uneori, dacă-l mulțumea ce asculta, izbucnea victorios: „Ei, aici am nimerit-o. Vezi? Numai eu pot scrie așa de bine! De aia mă urăște Cezar Ivănescu…”.

     Din păcate, poetul renunțase la scris...

P. S. În imagine: Smith, Sidney Lawton (1845-1929), Bookplate of Charles P. Searle (1904). Source: Wikimedia Commons.