Însemnarea de față continuă o însemnare mai veche. Dacă ar fi după mintea mea, nu m-aș mai sătura niciodată să citesc liste de cărți notate de alții. Firește, cărți de citit neapărat...Dante n-a lăsat, probabil, nici una și, cu siguranță, nici Shakespeare. Montaigne citea puțin, cronicari și filosofi. De la Petrarca s-a păstrat o listă, Libri mei peculiares, am scris mai demult despre ea, citea istorici (Plinius), gînditori moraliști (Cicero, Seneca) și poeți de hexametri (Vergiliu, Ovidiu, Horatiu etc.), dar nu-mi închipui că murea de plăcere (nu i-ar fi stricat Ars amandi), nu consemnează în lista lui nici Satyricon, nici Măgarul de aur. Era un cititor sobru.
Închipuiți-vă, totuși, o vreme, o lungă perioadă întunecată, un șir plicticos de ani, în care n-a existat nici un roman, nici măcar o povestire mai veselă (cu matrone părăsite și cavaleri vicleni, cu aventuri eretice, cu încleștări musculare), doar scrieri extrem de grave, ticsite de o înțelepciune cam uscată. Deveneai, desigur, foarte înțelept. Dar în ce scop?
Așa și cu Petrarca. El pretinde că a iubit-o pe Laura o veșnicie (a zărit-o o singură dată într-o biserică), dar nu s-a întîlnit cu fatala femeie niciodată, s-a rezumat să-i dedice versuri și să devină glorios (deși gloria nu folosește chiar la nimic), mai mult nu se putea în 1333, era o epocă de abstinență și de resemnări monahale. Iar dacă n-ai citit nici un roman (fiindcă nu s-a scris încă unul), nu știi ce-i dragostea și rămîi ca doamna de Rênal stînjenită și fără grai în fața ingratului Julien Sorel. Și te întrebi atunci pe bună dreptate: ce putea însemna plăcerea lecturii în vremea clasicilor?
Tot în legătură cu Francesco Petrarca, mă întreb (încă o dată, ca să par meticulos) dacă a ajuns să citească Decameronul lui Boccaccio. Și mă tem că n-a îndrăznit, citea doar în latină... Dar la trubaduri și la Romanele Mesei rotunde va fi ajuns? Ignoramus...
De la Borges ne-a rămas o listă de „prologuri” la scrierile lui preferate (Biblioteca personală), e imposibil s-o transcriu aici în întregime, citez cîteva titluri, poate ați auzit de ele, poate chiar le-ați citit, uimiți-mă... Semnul (+) înseamnă că am citit cartea, semnul (-) înseamnă că o ignor...
• Gilbert Keith Chesterton, Crucea albastră și alte povestiri (-)
• Dino Buzzati, Deșertul tătarilor (+).
• Leopoldo Lugones, Imperiul iezuitic (-).
• Herbert George Wells, Mașina timpului (-).
• Robert Graves, Miturile grecești (-). S-a tradus de curînd la Polirom.
• F. M. Dostoievski, Demonii (+).
• Ariwara no Narihira, Povestiri din Ise (-).
• Arthur Machen, Cei trei impostori (-).
• Joseph Conrad, Inima întunericului (+).
• Henry Michaux, Un barbar în Asia (-)
• Marcel Schwob, Vieți imaginare (+)
• Gustav Meyrink, Golem (+).
• Juan Rulfo, Pedro Páramo (-). Din nou! Cu cartea asta trebuie să fie ceva, o citează prea mulți și nu e o întîmplare, s-o căutăm, așadar...
• Daniel Defoe, Moll Flanders (-).
• O mie și una de nopți (+)
• Robert Louis Stevenson, Noile nopți arabe (-).
• Bhagavad Gita (+). Nu încercați...
• Poemul lui Ghilgameș (+).
• Franz Kafka, America. Povestiri (+). Așa cum îl știm noi, Kafka este o creație a lui Brod
• Edgar Allan Poe, Povestiri (+).
Lista lui Jorge Luis Borges mi-a dat idei, îmi mai trebuie curaj (și timp). Cred că a venit ceasul astral să citim Întîmplările fericite și nefericite ale vestitei Moll Flanders...
Alte însemnări cu privire la liste de cărți:
- Cîte cărți contează cu adevărat în viața unui om care și-a făcut obiceiul de a citi?
- Borges și motanul Beppo
P. S. Pentru a redacta această notă am folosit Jorge Luis Borges, „Biblioteca personală. Prologuri”, traducere de Andrei Ionescu, în Eseuri, Iași: Polirom, 2015, pp.435-512.
P. P. S. În imagine: Henry Robert Morland (1716 - 1797), Woman Reading by a Paper-bell Shade (1766). Source: Wikimedia Commons.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu