Ce semn din naştere avea Emma Bovary pe umărul drept?

Orice lectură este și o completare a textului. Un exemplu amuzant de lectură completivă a sugerat într-un eseu mai vechi Lubomir Doležel, cînd s-a întrebat ce semn din naştere avea Emma Bovary pe umărul drept. Fireşte, o atare curiozitate este deșartă, pentru motivul temeinic că Gustave Flaubert nu a scris absolut nimic în această privinţă.

Ştim, în schimb, cum moare Emma. E adevărat că se sinucide cu arsenic (Doamna Bovary, III: 7): „Luă borcanul albastru, smulse capacul, vîrî mîna înăuntru şi, scoţînd-o plină de praf alb, începu să-l mănînce chiar din palmă”. 

Gestul nu se poate uita. Ştim pe cine a iubit Emma. Ştim cum s-a înşelat cu privire la sine. Ştim că l-a dispreţuit pe Charles Bovary, pentru că era mediocru… Cît despre semnul din naştere, îl putem crea pur şi simplu din simpla plăcere a fantazării, deşi nu ne va folosi la nimic. Nu ne va folosi nici să-i adăugăm doamnei Bovary o aluniţă sub ochiul stîng. Dar asta nu mai înseamnă, la propriu, a completa, ci a re-scrie Madame Bovary şi a propune un personaj diferit.

Mai mult temei ar fi avut, de pildă, întrebarea cu privire la adevărata culoare a ochilor Emmei. 

Gustave Flaubert (sau, mai degrabă, naratorul lui Flaubert) afirmă adesea că sînt negri (I: 8: „O vedea în oglindă… Ochii ei negri păreau şi mai negri”), dar, peste o sută şi ceva de pagini, subliniază, spre uimirea cititorului naiv, că ochii Emmei sînt, de fapt, albaştri (III: 1: „Noianul de gînduri triste întuneca ochii ei albaştri”). 

Nu poate fi vorba de o neatenţie a prozatorului, deşi unii exegeţi irespectuoşi au insinuat tocmai o atare neglijenţă. Nu pot decît să-i deplîng. Dacă Homer mai aţipea din cînd în cînd, romancierul francez a suferit de o ideală insomnie. Pesemne că Flaubert se gîndea la un albastru atît de întunecat, încît negrul ajunge să domine cu totul glaucul, care nu mai poate fi ghicit de îndată. Şi acesta este, cu siguranţă, cazul Emmei. De cele mai multe ori ochii eroinei par întunecaţi. O singură dată îşi vădesc adevărul.

Iată explicaţia lui Flaubert: 

„Văzuţi de aproape, ochii ei păreau măriţi, mai ales cînd, trezindu-se, clipea de mai multe ori; negri la umbră şi albastru-închis în plină zi, aveau parcă straturi de culori succesive [s. m., V. G.], care, mai întunecate la fund, se limpezeau din ce în ce spre suprafaţa emailului. Ochiul [lui Charles, n. m.] se pierdea în aceste adîncimi” (I: 5). Cine n-ar vrea să dispară cu totul în bezna unei astfel de priviri!

Colac peste pupăză: Flaubert afirmă într-un pasaj că Emma avea ochi căprui...

          Alte însemnări despre Flaubert și Emma Bovary:

• 
  

P. S. În imagine: Dante Gabriel Rossetti (1828-1882), Water Willow (1871). Source: Wikimedia Commons.